Trump vrea Canada și Groenlanda
În 1995, Michael Moore – cunoscutul autor american de filme documentare, posesor al unui Oscar – își lansa unicul său lungmetraj artistic: ,,Canadian bacon’’ (,,Slănină canadiană’’). Subiectul era simplu. Un președinte american în scădere accelerată de popularitate, după încheierea Războiului Rece, are nevoie de un nou conflict pe care America să-l câștige, iar el să crească în sondaje. Se apropiau alegerile și își dorea un nou mandat. Cum Rusia îl refuzase politicos, la sfatul consilierilor săi pune ochii pe vecinul din nord, Canada. Era la o aruncătură de băț, armată puțină, victimă sigură, scrie George Miloșan pentru evz.ro.
Se orchestrează o campanie de denigrare a ,,marelui inamic’’ de la miazănoapte. Numai că vreo doi primari din orașe de frontieră și mai mulți producători de arme iau lucrurile în serios convingându-i și pe alții că dușmanul nu mai vine din Siberia, ci de peste Niagara. S-a iscat panică.
Aproape ca în scenariul radiofonic cu invazia extratereștrilor, al lui Orson Welles, din 1938. Catastrofa este evitată în ultimul moment cu ajutorul unei doamne, amanta unuia dintre primari. Un fel de ,,chechez la femme’’ în varianta sfârșitului de secol XX.
De fapt, intenția lui Michael Moore nu avea vreo legătură cu o presupusă agresiune a Statelor Unite. El arăta, cu mijloace artistice particulare și un nestăvilit umor, cât de diferite sunt cele două țări, cu graniță comună de mii de km. Este memorabilă secvența în care echipa de spioni americani, trimisă să sondeze opinia publică a vecinilor, află cu stupoare că țara lor este bilingvă. Dar să trecem la lucruri aproape serioase.
Urmările partidei Trump-Trudeau
În ultima vreme, președintele ales al Statelor Unite – mai în glumă, mai în serios, adică în stilul său personal – susține că vecinul din nord ar putea deveni ,,un stat al Americii’’. La 30 de ani de la filmul lui M. Moore, nu mai poate fi vorba de război. Totul se rezolvă pe cale pașnică iar premierul canadian ar putea fi ,,Guvernatorul Justin Trudeau al Canadei’’ după cum s-a exprimat Donald Trump înainte de Crăciun.
Uitase că la Ottawa chiar există un Guvernator (General), dar britanic, reprezentantul regelui Charles al III-lea. Statul canadian, fost dominion britanic, este o monarhie parlamentară în cadrul Commonweath-ului, aparținând simbolic de UK. Justin Trudeau are șanse teoretice să devină guvernator al țării sale, doar dacă va fi numit de suveranul britanic, la propunerea unui viitor premier canadian.
La sfârșitul lui noiembrie, The Donald primise – la Mar a Lago – vizita lui Trudeau, alertat de amenințările președintelui ales privind creșterea taxelor vamale pentru produsele canadiene ,,cu până la 25%, dacă Ottawa nu blochează traficul de droguri și persoane, la frontieră’’.
După câteva săptămâni, a nuanțat: ,,mulți canadieni doresc ca țara lor să devină al 51-lea stat al nostru. Ar economisi sume importante din taxe și protecție militară’’. Frumoasă replică și economic vorbind, chiar realistă, dar canadienii nu gândesc așa. Oricum, calitatea de ,,președinte tranzacțional’’ a lui Trump nu mai trebuie demonstrată. Dacă ar fi doar atât…
Unii canadieni nu fac reverențe Washingtonului
Întors la Ottawa, Trudeau a forțat demisia lui Chrystia Freeland – vicepremier și ministru de finanțe, adversara oricărui gest de umilință în fața ,,sugestiilor’’ venite de la Washington. Pardon, de la Mar a Lago. În plus, premierul a anunțat un pachet de măsuri, de un miliard de dolari, pentru întărirea controalelor la frontiera cu Statele Unite.
Ambele măsuri, dar mai ales demiterea doamnei Freeland, i-au atras critici chiar din interiorul partidului său și o scădere spectaculoasă în sondaje, tocmai când se vorbește de alegeri anticipate. Informații de ultimă oră din presa canadiană prevestesc demisia lui Trudeau. Alegerile la termen ar trebui să fie în octombrie.
Desigur, din motive istorice, culturale și geopolitice, Canada nu se va uni cu Statele Unite decât dacă își dorește cu adevărat acest lucru. Și nu pare …
Trump gândește altfel și … în perspectivă
Revenind acum la Donald Trump – în preludiul celui de al doilea mandat – observăm că alternează seria declarațiilor politice convingătoare cu remarci spirituale dar retorice, surprinzătoare, dar bine țintite. Diferența dintre aceste două componente ale narativului său nu este, în mod voit, foarte clară. Obiectivele provocărilor lansate în acest mod – avem la îndemână cazurile Groenlandei și Canalului Panama – sunt de fapt presiuni, mai mult sau mai puțin disimulate, pentru obținerea unor avantaje Statelor Unite, într-un moment extrem de important al vremurilor noastre. Trump a înțeles, încă din timpul primului mandat – și altfel decât alții – că stabilitatea și echilibrul geopolitic în emisfera nordică sunt în mare pericol. Situațiile excepționale se rezolvă prin măsuri excepționale.
Un nou ambasador, o nouă propunere
Dacă chestiunea canadiană pare o anecdotă de succes în stil trumpist, afirmațiile privind Groenlanda și Canalul Panama trebuie luate în serios. Mai ales cea privind Groenlanda, asupra căreia mă voi opri în rândurile de mai jos. Pentru a treia oară în istorie, cea mai mare insulă de pe glob devine element al matricei de politică externă a Casei Albe. De fapt este a patra oară, dacă punem la socoteală afirmațiile lui Donald Trump din 2019. Atunci, și-a anulat vizita oficială la Copenhaga – Groenlanda este teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei – tocmai pentru că guvernul de la danez refuzase pe un ton categoric oferta lui Trump de cumpărare a insulei.
La 22 decembrie 2024, în contextul anunțării viitorului ambasador la Copenhaga, The Donald și-a reiterat intenția privind ,,insula verde’’. Termenii declarației sale de pe rețeaua Truth sunt categorici. ,,Pentru securitatea lor și libertatea întregii lumi, Statele Unite apreciază că proprietatea și controlul Groenlandei reprezintă o necesitate absolută’’. În acest cadru generic, misiunea noului ambasador american în Danemarca, Ken Howery, nu este una ușoară.
Mult mai grea decât a lui George Pomutz, general american de origine română, care a cumpărat Alaska de la ruși, în 1867. Fusese numit consul la Sankt Petersburg în 1866. G. Pomutz se remarcase în Războiul de Secesiune, unde luptase în armata nordistă. Alaska rămâne ultima mare achiziție a Statelor Unite.
Avantajele domnului Ken Howery
Ken Howery are atuu-rile lui, care nu sunt puține. În primul rând, un CV demn de secolul XXI. Face parte din grupul de prieteni ,,de afaceri’’ al lui Elon Musk. Este coleg și prieten al lui Peter Thiel – miliardar cu dublă cetățenie, americană și germană – ,,sponsorul’’ vicepreședintelui JD Vance și apropiat al fiilor mai mari ai lui Trump, Eric și Donald Jr. Thiel este, de asemenea, membru al așa-numitul Steering Committee – Comitetul Director – al Grupului Bilderberg, alături de daneza Connie Hedegaard, fost comisar european și personaj influent pe lângă guvernul de la Copenhaga.
În asemenea misiuni, sprijinul politic ,,de acasă’’ este esențial. Ca și cel din partea unor organizații de tipul grupului pomenit mai sus. Howery îl are pe primul 100% și într-o proporție ceva mai mică, pe cel de-al doilea. În plus, Howery a fost ambasadorul Statelor Unite în Suedia (2019-2021), trimis în misiune de Trump și rechemat de Biden. Cunoaște bine problematica nordică.
Încercările de cumpărare a Groenlandei de către Statele Unite
Washingtonul a încercat să cumpere insula pentru prima dată în 1867, imediat după achiziționarea Alaskăi, dar proiectul a fost blocat în Congres din lipsă de fonduri. În 1946, președintele Truman a oferit 100 milioane dolari pentru insulă, dar guvernul danez, deși strâmtorat după ocupația germană, a refuzat cu mândrie patriotică.
Trei ani mai târziu, Danemarca adera la NATO, iar Groenlanda devenea parte a Alianței. În anii ‘50 Statele Unite au construit baza secretă Camp Century, abandonată în 1967 și baza aeriană Thule, actualmente Pituffik Space Base, în partea de nord-vest a insulei.
În 1940, când Danemarca a fost ocupată de naziști – Statele Unite nu intraseră încă în război – Washingtonul și-a extins protecția asupra insulei pentru a nu o lăsa pe mâna Germaniei. Și nici a Angliei, dacă ar fi să dăm crezare unor surse neutre. America președintelui Franklin D. Roosevelt se ținea încă departe de conflict și aplica Doctrina Monroe, veche de peste un secol.
Scade calota arctică și crește importanța Groenlandei
Deși parte a regatului danez, insula – cu cei 56 de mii de locuitori ai săi – se bucură de o largă autonomie, din 2009. Are un rol crucial în echilibrul politic și militar al Atlanticului de Nord și Oceanului Arctic. Pentru Statele Unite a fost și rămâne o prioritate strategică însă după încheierea Războiului Rece și-a pierdut puțin din importanță.
A revenit în atenție odată cu ,,ofensiva’’ arctică a Rusiei, secondată de China. Rezervele sale de apă dulce, hidrocarburi, metale și minerale rare sunt printre cele mai importante din lume. Li se adaugă poziția geografică – de cealaltă parte a Oceanului Arctic se afla Siberia rusească – care-i conferă o importanță militară și economică particulară. De fapt, aici este nucleul problemei: controlul spațiului arctic.
Topirea ghețurilor din nord, ca urmare a încălzirii globale, a făcut ca unele rute maritime să fie accesibile tot timpul anului, în loc de 2-3 luni, sau deloc. La capitolul nave de tip ,,spărgător de gheață’’- nucleare sau clasice – Rusia s-a desprins în câștigător și cu greu va putea fi ajunsă de Statele Unite. Mai degrabă de China, dar acolo este vorba de o divizare a sferelor de influență în cadrul ,,parteneriatului strategic ruso-chinez’’. Voi reveni asupra acestei chestiuni cu alt prilej.
O serie de concluzii
Încă din 2020, când lucrurile erau clare în privința primatului Rusiei, Putin a semnat decretul ,,Strategia și dezvoltarea regiunii arctice a Rusiei până în 2035’’ document programatic care nu a scăpat atenției analiștilor americani de la Heritage Foundation, apropiată de ,,echipa Trump’’.
Aceștia susțineau și susțin că în chestiunea arctică, Statele Unite lăsaseră garda jos de prea multă vreme, iar supremația Rusiei era deja indiscutabilă. Într-o analiză-program a acestei structuri analitice – Project 2025, document utilizat sotto voce de către Trump în campanie – problema este reluată alături de un ansamblu de măsuri necesare redresării situației. Groenlanda este exact ce lipsește Statelor Unite pentru a reconfigura o strategie viabilă în regiune, care să pună capăt primatului Moscovei.
Deci, ca să închei partea diplomatică a problemei, Trump avea nevoie la Copenhaga de un ambasador obedient, apropiat familiei, dar și concepției sale privind Arctica și nu întâmplător, atunci când l-a anunțat, s-a referit direct la statutul Groenlandei. Ken Howery pare să fie cine trebuie.
Groenlanda devine centrul unei complexe competiții internaționale
În altă ordine de idei, prin ,,incursiunile’’ sale verbale, domnul Trump a reușit să evidențieze în spațiul public o realitate cunoscută de analiști dar ignorată de o parte a comunitatății internaționale: Groenlanda devine centrul unei complexe competiții internaționale. Protagoniștii sunt Statele Unite, Rusia și în ultimii ani, China, ale cărei investiții în regiune sunt substanțiale. Danemarca și chiar Canada sunt actori secundari.
Sunt și alte state interesate, tradițional angajate în problematica nordică. Există și un Consiliu Nordic – Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda – însă rolurile principale în organizarea viitoarelor ,,rute nordice’’ vor reveni celor ,,trei’’. Cu sprijin american, Canada ar putea intra în acest grup.
Oceanul Arctic ar putea deveni teatrul unui viitor conflict regional, dacă ținem seama de continua acumulare de arme și tensiune, în condițiile în care cele trei state pomenite mai sus sunt și puteri nucleare. Sau poate vom avea un nou Război Rece, la propriu.
