Fostul șef al CIA, John Brennan, se declară extrem de îngrijorat de deciziile pe care Donald Trump le poate lua pe final de mandat și dă ca exemplu aici demiterea șefului Pentagonului.
John Brennan, fost director al CIA, este îngrijorat de deciziile pe care le poate lua acum președintele Donald Trump, pe final de mandat. Acesta declară că este mai îngrijorat acum, decât în toţi cei patru ani când Trump a fost preşedinte al SUA, informează CNN.
„Nu cred că (Trump) va reuşi să se agaţe de putere, pentru că puterea sa va expira în ziua de 20 ianuarie 2021, la prânz, Ziua Inaugurării (când Joe Biden va depune jurământul)”, a spus John Brennan.
„Dar sunt foarte îngrijorat de ce ar putea să facă până atunci, în acest interval. Şi trebuie să vă spun că sunt, acum, mai îngrijorat de ce ar putea să facă acest nervos şi aparent nesăbuit preşedinte în aceste 70 de zile rămase, decât în întregul său mandat de până acum”, a adăugat fostul director al CIA.
În acest context, Brennan a dat ca exemplu demiterea şefului Pentagonului şi punerea în fruntea armatei americane a unor persoane „fără experienţă”. Fostul director CIA consideră că aceste decizii trimit „un semnal foarte prost” către militarii armatei americane.
„Punerea unor astfel de oameni, fără experienţă, în fruntea Pentagonului, va trimite un semnal foarte prost la trupe, către militari, precum şi către restul naţiunilor”, a mai spus fostul director CIA.
Trump l-a înlocuit deja pe șeful Pentagonului
Amintim că, preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a anunţat luni că l-a demis pe ministrul apărării, Mark Esper, părând să folosească ultimele luni de mandat la Casa Albă pentru reglarea de conturi în interiorul administraţiei sale, transmit Reuters şi AFP, conform Agerpres.
Potrivit unor surse, Mark Esper, care avusese divergenţe publice cu preşedintele pe mai multe subiecte în ultimele luni, se pregătea de ceva vreme pentru perspectiva demisiei sau a demiterii sale după alegerile de la 3 noiembrie, în special dacă Trump ar fi câştigat un al doilea mandat.
Mark Esper l-a înfuriat pe Donald Trump prin opoziţia la ameninţarea preşedintelui că va trimite militari activi pentru a reprima protestele antirasism care au zguduit SUA în vară.
Esper nu a fost de acord nici cu atitudinea de desconsidere a NATO afişată de Trump, au mai indicat sursele.