Potrivit Reuters, Trump a subliniat că acest ordin va fi adaptat deciziilor luate de către justiţia din Statele Unite. Avocaţii DOJ au cerut instanţei de apel să nu considere o hotătâre anticipată cu privire la suspendarea permanentă a controversatului ordin executiv, pentru că preşedintele are de gând să înlocuiască interdicţia de călătorie, arată sursa amintită, citată de news.ro. ”Procedând astfel, preşedintele va elimina orice obstacol care stă în calea protejării imediate a ţării, în loc să se implice într-un proces îndelungat”, reiese dintr-un document depus de DOJ la Curtea de Apel din San Francisco.
Preşedintele Trump a precizat că interdicţia de călătorie este necesară pentru a proteja naţiunea de viitoare atentate ale militanţilor islamişti, făcând referire la atentatele de la WTC, conform sursei citate. Respectivul ordin executiv interzicea temporar, pentru o perioadă minimă de 90 de zile, intrarea cetăţenilor din şapte ţări predominant musulmane în Statele Unite. Iar între ţările vizate de ordin se află Iran, Irak, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen.