Între Donald Trump şi Hillary Clinton sunt diferenţe mari, dacă ne gândim din perspectiva impactului alegerii unuia sau altuia, asupra Europei.
Cei doi au politici şi puncte de vedere diferite asupra subiectelor care au o importantă majoră pentru europeni: NATO, economie, Rusia, imigranţi, Brexit şi chiar viitorul Uniunii Europene.
Pentru România, Hillary Clinton pare alegerea corectă.
Este în favoarea unei Uniuni Europene puternice şi pentru a alianţa NATO la fel de puternică. Se opune Brexit-ului şi forţelor anti-europene care câştigă teren în Franţa, Olanda sau Scandinavia. Este pregătită să fie fermă cu Puţin şi cu Rusia, chiar mai fermă decât cel pe care l-a servit cu loialitate timp de patru ani, Barrack Obama. În discuţiile cu Rusia, va lua în considerare situaţia din Siria. Neglijarea situaţiei din această ţară este sursă valului de refugiaţi din ultimul an – refugiaţi care creează probleme din Balcani până la Marea Nordului. Cunoaşte România şi îi place această ţară (ştiu asta pentru că s-a confesat unui fost coleg al meu care a devenit ulterior purtătorul ei de cuvânt pe când era Prima Doamna). Soţul ei a fost aici şi a fost întâmpinat în 1997 de o caldă mulţime ce a blocat Bulevardul Magheru. Doamna Clinton are un profil clasic european. Soţul dânsei a fost educat la Gerogetown, Yale şi Oxford. Fiica a fost la Oxford. Îi cunoaşte pe majoritatea liderilor europeni, iar pentru ei, ea este simplu “Hillary”. A vizitat toate ţările europene.
În cursul ultimelor trei săptămâni, am intervievat oameni din sistemul american, cei care creează politicile americane, suporteri ai celor doi candidaţi – fostul director al CIA James Woolsey, preşedintele comitetului de Securitate Naţională Mike McCaul, Kerry Kennedy, Dr. Richard Haas de la Consiliul de Politici Externe al SUA, şi prietenul familiei Clinton, guvernatorul Virginiei Terry McAuliffe. Toţi ne arată un viitor în care Europa nu mai este în centrul preocupărilor Statelor Unite. Haas spune că “Era Atlanticului” este terminată. De asemenea aflăm despre nouă ameninţare, neştiută până acum câţiva ani : războiul cibernetic, războiul “fără contact” unde sistemele de electricitate, producţie şi bancare pot fi anihilate prin pulsuri electromagnetice. Haas l-a numit “Noul vest sălbatic în care nu există şerif”. Intervievaţii – mulţi dintre ei vor avea poziţii influenţe în nouă administraţie – vorbesc despre relaţiile încordate dintre Moscova şi Washington. Nu sunt prea multe veşti bune pentru europeni.
Cursa pentru Casă Albă din 2016 marchează cel mai slab nivel al politicii prezidenţiale americane din timpul vieţii mele. Americanii au fost obişnuiţi să aleagă lideri inspirationali din ambele sfere politice – Roosevelt, John Kennedy, Ronald Reagan şi Barrack Obama. Chiar şi atunci când nu votau pentru candidatul câştigător, americanii rezistau tentaţiei de a minimiza sau a-şi bate joc, sau de a fi divizaţi. Mai târziu, chiar ne schimbăm opinia şi susţinerea către adversar fiindcă o făceam pentru binele ţării. Câştigarea alegerilor de marţi, astăzi, de către oricare din candidaţi, nu va opri divizarea cauzată de ultimele nouă luni de campanie începută cu alegerile primare din New Hampshire din februarie. Ţară a fost divizată în grupuri care până acum au co-existat: femei, americanii de culoare, muncitorii, orăşenii, cei “corecţi politic”, super bogaţi, ecologişti. Alegerile au ajuns să nu mai fie despre probleme că veniturile în scădere, avorturile sau securitatea naţională, ci au devenit un fel de referendum. Oamenii lui Hillary vor ca tu să crezi că Donald nu este de încredere nicăieri în apropierea armelor nucleare, în Biroul Oval. Donal Trump vrea să înţelegi că Hillary şi acoliţii ei, aparţin unei mlaştini care trebuie asanată, împreună cu politicienii şi cu media.
La începutul campaniei, Bernie Sanders, senator socialist din Vermont, a promis o revoluţie în politică americană. Până la finalul primei părţi a alegerilor, în California, el a pierdut, dar revoluţia lui şi-a pus amprenta. Alegerile americane nu vor mai fi niciodată la fel. Acea revoluţie l-a creat pe Donald Trump, venit din lumea televiziunii. Partidul Republican s-a rupt în două şi probabil a apărut un al treilea partid naţional.Toţi republicanii din sistem au pierdut, au fost daţi la o parte de un om care până acum nu a a fost ales de nimeni pentru nimic. Modul în care campaniile sunt făcute – uriaşe bugete media, celebrităţi, şi un imens personal plătit pentru campanie -aparţine trecutului. Media digitală, Tweeter şi Instagram, controlul ştirilor 24/7, au luat puterea de la media centralizată şi au pus-o în mâinile candidaţilor. Clasa muncitoare din America, controlată odinioară de sindicate, şi-a găsit eroul într-un miliardar. Candidatul democrat a devenit aliatul corporaţiilor. Piaţă acţiunilor se teme de ascensiunea candidatului republican şi nici unul din CEO al celor mai puternice 100 de corporaţii nu îl susţine pe Donald Trump. Hispanicii par să fi vorbit deschis în sondaje în timp ce americanii de culoare au stat în case după opt ani de preşedenţie a primului preşedinte american de culoare.
Este totuşi şi un fel de consolare pentru istoria candidaţilor americani. Odată ce câştigătorul va prelua puterea pe 20 ianuarie 2017, acesta cel mai probabil nu va guverna în acelaşi stil în care a făcut campanie.
Articol de opinie realizat de John M. Florescu
Va prezentam mai jos si articolul în limba engleza:
Trump vs Clinton. And what it Means to Europe
Donald Trump and Hillary Clinton present a very different path for Europe. The two disagree on almost everything that matters to Europeans: NATO, trade, Russia, refugees, Brexit and even the EU. For Romania, Mrs. Clinton is the better choice by far.
She favors a strong EU and a strong NATO. She opposes Brexit and the anti-European forces who are gaining ground in France, Holland and in the Nordic countries. She is prepared to be firm on Russia and with Putin, firmer that the leader whom she served loyally for four years in the person of Mr. Obama. In dealing with Russia, she will address the situation in Syria. The neglect of that country is the primary source of the West-walking million plus refugees over the last year – the refugees that cause and live hardship from the Balkans to the North Sea. She knows Romania and likes the country. (I know well because she confided as such to one of my former aides who later became her press secretary when she was First Lady at the White House.) Her husband has been here where he greeted in 1997 a warm crowd of thousands who blocked Boulevard Magheru. Mrs. Clinton comes from the classic profile of the Europeanist. Her husband was educated at Georgetown, Yale and Oxford. Her daughter was at Oxford. She knows most of the European leaders, and they know her simply as “Hillary”. She has been to every country in the continent.
Over the last three weeks, we sat down with a string of powerful American foreign policy establishment people, and supporters of the two candidates- former CIA director James Woolsey, Congressional Homeland Security chief Mike McCaul, Kerry Kennedy, Dr. Richard Haass of the Council on Foreign Relations, and Clinton friend Governor Terry McAuliffe. Collectively, they paint a world where Europe is no longer at the center of America’s core interests. Haass says the days of the “Atlantic era” are over. We also heard much about a new menace, unheard of just four years ago: the rise of cyber war, the “no contact” war where electrical power grids, manufacturing and banking can be wiped out by electronic magnetic pulses. Haass called it the “New American Wild West where there is no sheriff.” These inidividuals – many whom will assume positions of influence – also spoke grimly of the strained relations between Moscow and Washington DC. None of this could be good news to Europeans.
This 2016 race for the White House has to mark the lowest ebb of American presidential politics in my lifetime. Americans have long been used to aspirational leaders from both sides of the political divide – in the profiles of Roosevelt, John Kennedy, Ronald Reagan and Barrack Obama. Even if we could not vote for the winning candidate, Americans would resist the temptation to heckle or belittle, or allow ourselves to be divided. Later, often we even swung to the cause of the other adversary because we did it for the better good of our country. The win on Tuesday, today, for either candidate will not close the divide that these nine months of active campaigning have caused since the New Hampshire primary in February. The country has been divided into splinter groups that used to co-exist: women, black Americans, Hispanics, labor workers and the uneducated, the urban, the politically correct, the super rich, the ecologists, the PC’ers. Our election turned out to be less about issues like falling incomes, abortion and national defense- rather, it evolved into a referendum on the other. Hillary’s people wanted you to believe that Donald could not be trusted any where near nuclear weapons, near the Oval office. And Donald Trump wanted you to understand that Hillary and her “cronies” belong to a swamp that had to be cleaned up and swept out, together with most of the interlinked political and media establishment.
In the early days, Bernie Sanders, the socialist Senator from Vermont, promised a revolution in American politics. By the end of the primary campaign, in California, he failed but his revolution may have made a mark. US elections will never be the same. That revolution may have been created in the hands of Donald Trump’s campaign from TV land. The Republican party split into two and may have given rise to a three party nation. All the establishment Republican politicians lost badly, swept aside one by one by a man who has never been elected to anything. The way by which campaigns are run – through huge media buys, celebrity endorsements, and large highly paid staffs – could well be a thing of the past. Digital media, tweets and instagrams, and control of the instant 24-hour news cycles, have returned power from centralized media planners to the fingertips of the nominees. America’s working class once controlled by unions found a hero in a billionaire. The democrat nominee became the ally of corporate America. The stock market feared the ascendency of the Republican nominee and not one CEO in the top 100 US companies support Donald Trump. Hispanics seem to have spoken loudly at the polls while black Americans stayed home in numbers after an eight year presidency led by our first black president.
There is a bit of consolation to be had from the history of US candidates. Once the winning politician takes the oath of office on January 20, 2017, they tend not to govern the way they campaigned.
Despre autor:
John M. Florescu – CEO al Centrade, un grup media în România
Timp de 17 ani, John Florescu a fost Președinte și Chief Executive Officer la David Paradine Television Inc., companie de producție de televiziune din SUA, cu sediul în Los Angeles, aparținând lui Sir David Frost. A fost producător executiv pentru programe cu șase președinți ai Statelor Unite, doi foști prim-miniștri britanici și foști lideri ai Uniunii Sovietice. La începutul anului curent a produs documentarul „Războiul Regelui”, care a fost difuzat la ProTV pe 10 mai 2016. La începutul anilor 1980, John a fost Director de Comunicare pentru Comitetul Național Democrat din Washington, DC.
A absolvit Colegiul din Boston, Magna Cum Laude în Istorie, în anul 1976, și a fost primul editor American pentru ziarul „The Cherwell” al Universității Oxford. La Oxford, a studiat Politică, Filosofie și Economie (PPE). John vorbește fluent limba engleză și cea franceză, iar româna la nivel conversațional.