Presa internațională relatează că trupele Kievului au parte de un răgaz după atacurile grele din ultimele săptămâni. Potrivit forțelor armate ucrainene, rușii au luat „o pauză de la rachete” pentru a pregăti mai multe atacuri pe scară largă.
Trupele Kievului au parte de un răgaz după atacurile grele din ultimele săptămâni. Rușii au luat o pauză de la rachete
Un reprezentant al serviciului de informaţii militare ucrainean a declarat recent că trupele Kievului au parte de un răgaz, în contextul în care armata rusă verifică ce ţinte ar trebui atacate şi evaluează impactul atacurilor anterioare.
De asemenea, oficialul ucrainean a spus și că sunt pregătite noi rachete pentru desfăşurare şi acest lucru necesită timp, conform dpa.com
Rusia a consumat o mare parte din rachetele pentru luptă
Acesta a explicat și că Rusia a consumat o mare parte din rachetele pentru luptă. Din acest motiv, sunt scoase din depozit şi recondiţionate proiectile construite în epoca sovietică, iar multe dintre aceste arme vechi fie nu au reuşit să îşi atingă ţinta, fie au explodat pe traiectorie înainte de a atinge ţinta.
Chiar și așa, Rusia foloseşte şi rachete moderne din rezerva sa strategică.
„Din fragmente şi resturi putem spune că rachetele au fost construite anul acesta. Asta înseamnă că merg direct de la linia de asamblare pe câmpul de luptă”, a completat Vadim Skibizki, reprezentantul serviciului de informaţii militare ucrainean.
În ciuda faptului că producţia a scăzut semnificativ în comparaţie cu perioada de dinaintea declanşării războiului, Rusia construieşte încă suficiente rachete de croazieră şi arme pentru a fi folosite împotriva Ucrainei, ocolind sancţiunile, a subliniat oficialul militar ucrainean.
Rusia lansează rachete vechi de croazieră
Totodată, informații recente ale Ministerului britanic al Apărării arată că „este puțin probabil” ca improvizațiile disperate ale forțelor tot mai precare ale președintelui rus „să aibă efectele scontate”.
Printre probele invocate se numără imagini ale unor rachete de croazieră lansate pe calea aerului, de tip AS-15 Kent, rachete despre care se spune că ar fi fost produse în anii ’80, ca sistem cu o capacitate nucleară.
Potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie, focoasele nucleare ar fi fost ulterior considerate drept balast, Kremlinul sperând, probabil, că ele vor scăpa atenției apărării aeriene a Ucrainei.
„Deși un asemenea sistem, practic, inert ar produce unele daune prin energia cinetică de care dispun și printr-un combustibil încă neconsumat, este puțin probabil ca el să aibă efectele scontate asupra obiectivelor vizate. Oricare ar fi intențiile Rusiei, această improvizație evidențiază nivelul delabrării stocurilor de rachete cu rază lungă de acțiune ale Rusiei”, se arată într-o declarație.