Acesta este primul articol dintr-o serie ce va încerca să lumineze natura, mizele și consecințele așa numitei „negocieri a secolului“, aflată în desfășurare din iulie 2013 între UE și Statele Unite. Voi pleca de la o privire de ansamblu și voi coborî apoi spre detalii sectoriale
Săptămâna aceasta vreau să vă prezint ce fel de implicații sistemice, strategice, poate avea un acord de liber schimb între două economii gigantice. TTIP va fi un „acord de liber schimb“ ce va aduce împreună aproape 50% din tot ce se produce în lume. Acordul de liber schimb tradițional – TTIP se vrea unul „de nouă generație“ – înseamnă acordarea de acces reciproc la piață, în special prin renunțarea, evident tot reciprocă și negociată concesie cu concesie, la taxele vamale și la alte măsuri echivalente la frontieră. Esența unui acord de liber schimb e rareori surprinsă în dezbaterile publice, poate și pentru că pare – fără să fie – „politically incorrect“: prin natura lui, creează un spațiu de discriminare pozitivă între semnatari, care își acordă tratament preferențial, excluzând de la beneficii terții, non-semnatarii. E o alegere care, în mic, împarte lumea în „noi, semnatarii“ și „ceilalți“. Numai produsele cu certificat de origine într-o economie semnatară se califică pentru tratament preferențial în cealaltă parte, un detaliu care poate face diferența între supraviețuire și ieșire de pe piață pentru o industrie.
Câștigători și perdanți
Acordurile de liber schimb, ca și uniunile vamale, sunt permise de constituția comerțului internațional, regulile OMC, mai precis acordul GATT. Sistemul liberal postbelic, creat de învingătorii occidentali în Războiul Mondial, a încurajat comerțul multilateral (între toate statele deodată), prin sistemul GATT/OMC, dar a lăsat, firesc, posibilitatea celor care doresc să-și dea reciproc concesii suplimentare, să o facă. UE este cel mai spectaculos exemplu al unei astfel de excepții la multilateralism: legal vorbind, la OMC, Uniunea Europeană e o uniune vamală, adică un acord de liber schimb plus tarife unice și reguli comerciale comune față de restul lumii.
„Excluderea de la beneficii“ a non-semnatarilor nu înseamnă numai banalitatea că acordul se aplică doar celor care îl semnează. Înseamnă că un acord generează beneficii economice între semnatari pe seama limitării – de cele mai multe ori – a comerțului cu, și deci a beneficiilor economice pentru, non-semnatari. Mai precis, acordul deturnează o parte din comerțul cu terții în favoarea comerțului între semnatari. Cum? Dacă SUA și UE semnează și aplică TTIP, un airbag care până ieri era importat în SUA din Vietnam, are șanse să fie importat din UE, poate chiar din România. O rochie până ieri importată în UE din China, poate fi importată din SUA, pentru ca tăind costul vamal sau al reglementărilor pentru importul reciproc din SUA sau din Europa, produsul a devenit mai ieftin la partenerul din acord decât la partenerul din afara acordului. Rezultatul imediat: SUA și UE vând mai mult între ele și cumpără mai puțin de la alții. Consecința: cei din afara unui acord pierd, în termeni relativi, și încearcă să negocieze și ei acorduri, pentru a a-și recupera accesul preferențial, cu cei din acordul care i-a exclus sau cu alți parteneri. Lumea comerțului internațional e o permanentă bătălie pentru acces la piețele altora, dar nu oricum, ci mereu în comparație cu gradul de acces al competitorilor. Acordul pacific (TPP) pe cale de a fi încheiat de SUA cu 11 țări din Asia-Pacific va limita cota de piață europeană în SUA, în favoarea Vietnamului, Japoniei, Australiei, etc. TTIP ne va ajuta să recuperăm accesul pierdut. Similar, alții vor fi motivați să negocieze acces preferențial cu noi, UE și cu SUA, pentru a recupera pierderile de piață prin aplicarea TTIP.
Încercări în trecut
În 1995, miniștrii de externe britanic Malcolm Rifkind şi german Klaus Kinkel au propus un strămoș al TTIP, numit TAFTA (Trans-Atlantic Free Trade Agreement). TAFTA a fost abandonată de teamă că deturnarea de comerț dinspre restul lumii ar fi blocat globalizarea și ar fi subminat proaspăt înființata OMC. Între timp, lumea s-a schimbat, e acum multipolară economic, și o astfel de temere nu mai are sens, dimpotrivă: după logica recuperării accesului privilegiat pierdut la o piață cât jumătate din PIB-ul planetar, TTIP ar motiva noile puteri fie să debloce OMC (runda Doha e foarte ruginită), care e un bun public global, fie să negocieze între ele și/sau cu SUA ori UE noi acorduri de comerț.
În spațiul unui acord, comerțul reciproc duce la specializare „internă“, crește dependența reciprocă, și scade – în termeni relativi, doar relativi! – dependența economică față de terți. E o formă de integrare economică parțială. TTIP e, deci, un proiect care, prin natura lui, va duce la creșterea dependenței economice reciproce – sau interdependenței – între UE și SUA, și la scăderea dependenței economice de celelalte puteri economice ale planetei, pentru UE+SUA. Cu această constatare ne apropiem de mizele politice ale TTIP. E interdependența economică o limitare a libertății de decizie politică? Depinde de cine depinzi. Exemplul cel mai recent e criza ucraineană și sancțiunile împotriva Rusiei. Cu cât depinzi (reciproc) mai mult de o altă economie care, ca societate, are aceleași valori ca tine, cu atât mai bine, pentru că nu vei fi în situația de a-ți sacrifica propria bunăstare, prin, de exemplu, sancțiuni. Mizele multor state europene, inclusiv Germania, pe economia rusă, au însemnat ezitare și ambivalență politică și strategică.
În concluzie, TTIP ar aduce o creștere a interdependenței economice între SUA și UE, o reapropiere economică de proporții în familia occidentală, și scăderea relativă a dependenței de puteri non-occidentale. Putem, deci, înțelege lipsa de entuziasm a unora din acestea din urmă, care văd în TTIP un risc și în plan politic.
Săptămâna viitoare vom vorbi despre ce înseamnă acord de liber schimb „de nouă generație“ și despre cum un astfel de acord poate influența regulile economiei globale. Campania de consultare națională a demarat prin trimiterea de scrisori către Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România, Camera de Comerț Româno-Americană și Consiliul Investitorilor Străini. Toata industria româneasca va fi contactată și/sau va avea șansa să se exprime în lunile următoare.
