După ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că utilizarea telefoanelor mobile poate cauza cancer, utilizatorii au început să uite cu mai multă atenţie la cantitatea de radiaţii pe care acestea le emit.
SAR este acronimul pentru Specific Absorbtion Rate, adică Rata de Absorbţie Specifică. Se defineşte ca rată cu care energia este absorbită de unitatea de masă de ţesut corporal şi poate exprima atât o valoare medie pe ansamblul întregului corp, cât şi una pe o porţiune mai restrânsă a corpului.
SAR mediu pentru întregul corp este util pentru a caracteriza expunerea cauzată de emisiile staţiilor de bază, deoarece antenele se află de obicei la distanţă de publicul larg. Restricţia de bază recomandată de Comisia Internaţională de Protecţie Împotriva Radiaţiilor Neionizante pentru publicul larg este în acest caz de 0,08 W/kg. Comisia a stabilit totodată limita expunerii publicului larg pentru zona capului şi a trunchiului la 2 W/kg, iar pentru membre la 4 W/kg.
În Statele Unite limita impusă este de 1,6 waţi per kilogram.
Singurul efect al emisiilor de unde electromagnetice din banda de frecvenţă în care operează telefoniă mobilă, care a fost dovedit ştiinţific, este creşterea temperaturii corpului din cauza absorbţiei energiei. Testele de laborator au evidenţiat faptul că este posibil ca anumite ţesuturi să fie afectate atunci când temperatura întregului corp creşte cu 1-2˚C. Fiecare tip de ţesut are însă o sensibilitate diferită la variaţia temperaturii.
Telefoanele mobile provoacă cancerul cerebral
Un grup de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat, săptămâna aceasta, la Lyon că radiaţiile provenite de la telefoanele mobile pot cauza cancerul. Este vorba despre un risc sporit de gliom, o formă de cancer cerebral.
Gliomul este o varietate de tumoră a sistemului nervos central (encefal sau măduva spinării) dezvoltata pe seama celulelor gliale (celule care asigură protecţia şi nutriţia celulelor nervoase). Glioamele sunt cele mai frecvente dintre tumorile primitive ale sistemului nervos central la adult. Ele grupează diferite tipuri de tumori cerebrale, benigne (astrocitom, oligodendrogliom) sau maligne (glioblastom).
Concluzia a venit după o săptămână de cercetare a tuturor dovezilor ştiinţifice disponibile, de către 21 de cercetători din 14 ţări. Grupul a ajuns la concluzia că folosirea telefoanelor mobile este "posibil cancerigenă", însă mai puţin decât fumatul sau expunerea la soare. Riscul este mai crescut la persoanele care vorbesc în medie 30 de minute zilnic la telefonul mobil.
Iată ce indice SAR au cele mai populare telefoane din România:
Samsung I9100 Galaxy S 2: 0.34 W/kg
Samsung S5230 Star Silver: 0.51 W/kg
Nokia C3 : 1.09 W/kg
iPhone 4: 1.17 W/kg
Google Nexus S: 0.90 W/kg
Nokia X3-02 : 0.98 W/kg
Nokia C5-03: 1.29 W/kg
HTC Wildfire: 1.15 W/kg
HTC A9191 Desire HD: 0.752 W/kg
LG P500 Optimus One: 0.45 W/kg
LG E900 Optimus 7: 0.94 W/kg
LG BL40 Black New Chocolate: 0.21 W/kg
LG P500 Optimus One: 0.45 W/kg
Nokia N8 :1.02 W/kg
Nokia X6 : 1.11 W/kg
Nokia E52 : 1.20 W/kg
Sony Ericsson Vivaz Pro: 1.03 W/kg
Sony Ericsson Satio U1i: 1.58 W/kg
Sony Ericsson Xperia X10 Mini: 1.17 W/kg
HTC 7 Mozart: 0.74 W/kg
BlackBerry Pearl 9105: 1.67 W/kg
Blackberry 9800 Torch: 0.86 W/kg
Blackberry 9780 Bold: 1.15 W/kg
Blackberry 9300 Curve: 1.45 W/kg
Blackberry 9530 Storm: 0.67 W/kg
Motorola Defy: 1.52 W/kg
Mai multe telefoane