Pe 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis plângerea asocierii WTE Wassertechnik – ACI Cluj, reprezentată de Ţuca Zbârcea & Asociaţii, anulând rezultatul procedurii de atribuire comunicate de către Compania de Apă Someş S.A., prin care compania Bilfinger Berger Baugesellschaft fusese declarată câştigătoare. Este al doilea rezultat al acestei proceduri anulat în instanţă de către WTE Wassertechnik – ACI Cluj, după ce, iniţial, atribuirea contractului către asocierea Keviep Epitoipari es Kerekesdelmi Kft – Dominium SRL fusese anulată tot de echipa de litiganţi a Ţuca Zbârcea & Asociaţii. La acest moment, WTE Wassertechnik reprezintă singurul ofertant eligibil rămas în procedură.
O echipă de avocaţi formată din avocaţii asociaţi Ionuţ Șerban, Ioana Hrisafi şi avocatul senior Dan Cristea a reprezentat asocierea care a obţinut succesul în instanţă. “O procedură litigioasă complexă, anevoioasă, care a presupus parcurgerea a două dispute distincte, încheiate cu decizii irevocabile favorabile. Rigoarea, perseverenţa şi organizarea operatorului economic contestator au permis o soluţie favorabilă, după trei ani de litigii”, a declarat Ionuţ Şerban, Avocat asociat al Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi coordonatorul echipei de apărători WTE Wassertechnik.
Decizia Curţii de Apel Cluj anulează o decizie iniţială a Consiliului Naţional de Soluţionare de Contestaţiilor din 25 iunie 2012, prin care contestaţia operatorului economic fusese respinsă.
Anterior, aceeaşi echipă de avocaţi a Ţuca Zbârcea & Asociaţii obţinuse, pentru acelaşi client şi tot în instanţă, atribuirea unui contract similar ca valoare, în ceea ce priveşte reabilitarea staţiilor de epurare din judeţele Gherla şi Huedin.
“Se întâmplă destul de rar ca disputele în materia achiziţiilor publice să atârne de soluţionarea unei unice chestiuni de drept substanţial pur. Acesta a fost cazul în această speţă, în care, simplificând, instanţa a fost chemată să se pronunţe în exclusivitate asupra naturii juridice şi semnificaţiei duratei de validitate a unei oferte, aşa cum a fost ea stabilită de operatorii economici participanţi la o procedura de achiziţie”, a adăugat Dan Cristea, Avocat senior în cadrul departamentului de litigii al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii este cotată în fruntea clasamentului realizat de directorul internaţional Legal 500 în ceea ce priveşte capacitatea de soluţionare a disputelor. Echipa de peste 40 de avocaţi din cadrul departamentului de litigii şi arbitraje interne şi internaţionale reprezintă clienţi la toate nivelurile sistemului jurisdicţional românesc, de la tribunalele de primă instanţă până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în proceduri speciale în faţa Curţii Constituţionale şi în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale, în proceduri complexe de arbitraj în baza regulilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Camera de Comerţ şi Industrie a României), ICC, UNCITRAL şi ICSID.
Cu o echipă formată din 95 de avocaţi dintre care 20 parteneri în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania.
Portofoliul Ţuca Zbârcea & Asociaţii include numeroase companii naţionale şi multi-naţionale, importante instituţii financiare, precum şi autorităţi publice şi instituţii guvernamentale. Printre cei mai reprezentativi clienţi se numără: Erste Bank / Banca Comercială Română (BCR), OMV Petrom, CEZ, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal, Carrefour, Romtelecom, Orkla Foods, Colgate Palmolive, GED Capital Development, Cadbury, Bursa de Valori Bucureşti, BRD-Groupe Société Générale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Philip Morris, Alstom Transport, Siemens, Ericsson Telecommunications Romania, ING Real Estate etc.
Ţuca Zbârcea & Asociaţii obţine în instanţă extinderea a trei staţii de epurare pentru EVN
1 noiembrie 2012, 14:27
Ultima modificare în 1 noiembrie 2012, 16:27
Ţuca Zbârcea & Asociaţii a întors în favoarea WTE Wassertechnik, în faţa Curţii de Apel Cluj, rezultatul procedurii de atribuire a contractului privind reabilitarea şi extinderea staţiilor de epurare Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei, având o valoare estimată de aproximativ 10 milioane de euro.
Etichete: avocat,
epurare
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Vulcan are în negociere contracte de 144 milioane de euro
- Sorin Mîndruțescu, Oracle România: „Suntem singurii care avem soluţii complete pentru companii”
- Chinezii vor să înfiinţeze la Cluj o fabrică de procesare a ciupercilor
- Wizz Air lansează trei noi rute începând din 2013
- Oltchim previzionează funcţionarea cu profit lunar de 1,9 milioane euro din al doilea trimestru al anului viitor
- Liviu Bocşaru va coordona activitatea financiară a Renault România
- Companii din China, interesate să investească sute de milioane de dolari în proiecte energetice din România
- Traicu: Salariile angajaţilor Oltchim ar putea fi plătite până la 15 noiembrie
- Oltchim şi-a adâncit cu 72% pierderile la nouă luni, până la 308,5 milioane lei
- Tim Cook i-a cerut demisia lui Scott Forstall, protejatul lui Steve Jobs