Tudor Chirilă, faimos atât în online cât şi în lumea reală, se plânge că este victima unui fake news: cineva induce ideea că nu va merge la referendumul din 26 mai și pentru aceasta se folosește de un text al său mai vechi, pe care îl scrisese într-un cu totul alt context. Era vorba despre referendumul pentru familie din 2018. Artistul suspectează că în spatele acestei manipulări sunt susținători ai PSD.
„Circulă pe net un citat (dintr-un text al meu) în care afirm că nu merg la referendum. Doar că este un citat de anul trecut și este vorba despre referendumul pentru familie. Mârșăvia PSD nu mai pare să cunoască limite. Ca sa fie lucrurile clare: pe 26 mai merg la vot atât pentru europarlamentare, cât si pentru referendum. Pentru că nu vreau să fiu condus de infractori. Altă întrebare?”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook. De altfel, și pe „cover”-ul de pe profilul lui de Facebook scrie „Votul este justiție. 26 mai”.
În sprijinul afirmațiilor sale, artistul publică mai multe capturi de pe alte conturi de Facebook, între care una de pe contul de Facebook al lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului PSD condus de Victor Ponta. La rândul lui, Mirel Palada dă „share” unei postări în care se vede o poză cu Tudor Chirilă și citatul atribuit – „Nu mă duc la referendum pentru că nu sunt orb și văd destul cât să nu vreau să girez o imensă manipulare”.
„În sfârșit, o atitudine normală. I-a venit mintea la cap. Distribuie MASIV să afle toată lumea că nici măcar Tudor Chirilă nu merge la referendum”, îndeamnă Mirel Palada în comentariul ce însoțește această postare.