Probleme serioase de sănătate pentru Tudor Chirilă. Artistul a fost nevoit să se opereze, după ce afecţiunea care i-a revenit după câţiva ani nu a mai cedat, de data aceasta, la tratament. Cum se simte acum juratul de la Vocea României?
Probleme pentru Tudor Chirilă! Iubitul cântăreţ şi jurat de la Vocea României a ajuns sub bisturiu.
Tudor Chirilă s-a operat în Germania, în urmă cu o lună. Diagnosticul: edem pe una din corzile vocale
Totul a fost dezvăluit abia acum de către artist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Este vorba despre o problemă mai veche, care i-a dat bătăi de cap şi în urmă cu şapte ani, atunci când a fost suspect de hematom pe corzile vocale.
La acel moment, nu a fost nevoie de operaţie, ci doar de un tratament şi câteva luni de pauză vocală, însă totul s-a schimbat în acest moment, când Tudor Chirilă a fost, până la urmă, nevoit să apeleze la o intervenţie chirurgicală. Aceasta a avut loc în Germania, la Hamburg, la începutul lunii septembrie.
„A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu Visul American am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aprope toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut.
Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă. Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie.
A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om. Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook luni, 3 octombrie.
Fanii lui Tudor Chirilă nu trebuie să se sperie: Sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând
Solistul trupei Vama a mai povestit apoi despre experienţa pe care a trăit-o la Hamburg şi le-a dat asigurări tuturor fanilor că se află în plin proces de recuperare vocală şi îi aşteaptă la concertul programat pe 18 noiembrie la Sala Polivalentă.
„Apoi, cum spuneam, Hamburg. Am să mai vorbesc despre Hamburg și despre Mevoc Center și echipa pe care am întâlnit-o acolo. Am să scriu despre experiența asta în newsletter-ul meu. E mult de scris din atât de multe puncte de vedere: experiență medicală, experiență psihologică, învățare, cercetare, etc.
E o școală de terapie vocală diferită, însă am avut surpriza să validez metoda doamnei Duțescu cu echipa din Germania, să confirm că tot ce am făcut cu ea a fost bine și că situația nu este neapărat consecința folosirii deficitare a vocii. Spun asta pentru că știu cât de multă nevoie este în industria muzicală din România, în teatru sau chiar în film de conștentizarea importanței antrenării și folosirii vocii.
Știu că eu am părăsit UNATC total descoperit pe partea asta și știu că vocea nu doar se primește, ci ulterior se educă. Pe mine m-a costat mult de tot faptul că n-am învățat nimic în facultate la capitolul ăsta.
Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând și aș vrea să vă amintesc că pe 18 noiembrie Vama are la Sala Polivalentă primul show din această toamnă.
Să ne vedem cu bine și… să fie voce, vorba cuiva”, se mai arată în mesajul lui Tudor Chirilă.