Medicul Tudor Ciuhodaru a reacționat imediat după apariția acestor rezultate preliminare. În urma investigațiilor legate de decesul fetiței de 4 ani din Călărași, primele rezultate au fost acum obținute.
Moartea fetiței a survenit după consumul de carne de pește preparată în familie. Analizele asupra macroului congelat a relevat o concentrație ridicată de bacterii dăunătoare.
Ciuhodaru a spus că acest lucru se poate descrie ca pe o situație extrem de gravă. În opinia sa, cantitatea de bacterii depășește de trei ori limitele admise. Medicul a spus că, în acest caz, consecințele pot fi extrem de serioase.
Tudor Ciuhodaru susține că situația este extrem de gravă
„Vorbim despre o adevărată bombă biologică, vorbim despre cantități de trei ori mai mari de cât cele admise de bacterie și gândiți-vă că dacă vorbim doar de Salmonella, simptomatologia este cu atât mai zgomotoasă și mai gravă, dacă vreți, în funcție de doza, cantitatea de bacterii ingerate”, a arătat acesta.
Tudor Ciuhodaru a explicat că cei mici sunt mult mai sensibili. Conform acestuia, în momentul în care ingerăm astfel de bacterii, apar o serie de simptome destul de grave.
„Grețurile, vărsăturile, durerile abdominale, deshidratarea, toxinele care pot apărea, complicațiile renale sunt prin tabloul clinic extrem de severe și mulți dintre acești copii au nevoie chiar de Terapie Intensivă în contextul în care încărcătura microbiană este mare”, a comentat medicul la România TV.
Medicul atacă ineficiența instituțiilor statului
Medicul a spus că nu i se pare de înțeles cum instituțiile statului nu verifică că ceea ce cumpărăm din magazine este sigur pentru sănătate.
„Lucrurile astea sunt departe de ceea ce ar trebui să fie. Eu vorbeam la plan european de plan împotriva cancerului, de otrava din farfurie, de centre de referință care să verifice alimentele. Dacă aceste lucruri nu sunt evaluate, adică acest standard european de calitate mă așteptam să fie valabil și în România secolului 21.
Cine poate compensa prin viața unui om pierdută prin faptul că nu s-au respectat niște norme elementare de siguranță în ceea ce privește alimentele”, a comentat doctorul.
Renumitul doctor crede că situația tragică se poate repeta oriunde și oricând
Tudor Ciuhodaru a atras atenția că urmează perioada Paștelui. El și-a exprimat convingerea că în zonele mai izolate, prin sate, situația asta se poate repeta oriunde și oricând.
„Sunt convins că mai există astfel de magazine, că există centre neautorizate, că există alimente necorespunzător conservate și, mai ales, ele dacă sunt ținute foarte mult, congelare, decongelare, procese repetate, condiții necorespunzătoare de depozitare, vechimea acestor alimente, toate aceste aspecte sunt factori de risc pentru sănătate și degeaba vorbesc eu de sănătate pentru că, practic, nu ai de unde să le cumperi”, a spus acesta.
În continuare, el a spus că există tentația de a cumpăra produse la prețuri mai mici, chiar dacă există riscul de a fi înșelat. Tudor Ciuhodaru a spus că este extrem de regretabil că vieți continuă să fie pierdute în România din cauza neglijenței autorităților responsabile.
În opinia sa, instituțiile ar fi trebuit să își facă datoria, să verifice, să ia măsuri și să interzică astfel de practici.
„Sper că măcar de acum încolo să nu se mai întâmple astfel de lucruri, nu și-au făcut treaba”, a punctat acesta.