În clasa a doua, învăţătoarea i-a spus că are prea multă imaginaţie. Acea imaginaţie i-a fost utilă când a început proiectele de business. El crede că în România trebuie să fii creativ, altfel nu reuşeşti în business, mai ales că nu există o educaţie în spate care să te înveţe cum să faci un business plan ieşit din tipare.
"În România poţi deveni uşor antreprenor. Eu sunt un mare ambasador al antreprenoriatului, am călătorit mult şi da, să începi un business în ţară este mult mai uşor. Partea urâtă e că ajungi să te loveşti de absurdităţi oferte de stat. De multe ori nu eşti încurajat să faci afaceri în ţară", a spus Tudor Maxim, proprietar Pura Vida Hostels, în cadrul emisiunii Capital TV.