Propunerea indecentă
Președintele rus s-ar fi arătat dispus să își retragă trupele din partea estică a regiunii Herson și din Zaporojia, dar și să accepte „demilitarizarea Crimeii și transformarea acesteia într-un teritoriu cu dublă subordonare, față de Rusia și Ucraina”. În schimb, solicită ”statut special” pentru Doneț și Luhansk și garanții că Ucraina nu va adera la NATO.
Aceste pretenții ale Kremlinului au fost precis calibrate ca să creeze indignarea americanilor: contravin Dreptului Internațional, Cartei ONU și celor patru rezoluții ale Adunării Generale ONU care condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina. Evident, domnul Putin știa acest lucru și nu se aștepta ca noua sa propunere să fie acceptată. Atunci, de ce Rusia a simțit nevoia să lanseze aceste false propuneri?
Totul pentru front!
La 1 iulie, Banca Mondială a publicat Raportul privind nivelurile globale de venit pentru anul 2023: în Rusia, venitul pe cap de locuitor ar fi crescut cu 11%! Conform Raportului, situația se datorează „unei puternice creșteri a activităților economice aferente sectorul militar”. Ceea ce nu prea cadrează cu propunerile de pace transmise SUA și Ucrainei.
Sub acoperirea ”planurilor de pace”, noul ministru al Apărării, Belousov, s-a pus pe treabă. Investițiile în curs de realizare și piesele de schimb nord-coreene și indiene vor permite livrarea a 1.500 de tancuri și 3.000 de alte vehicule de luptă, din care 80% vor proveni din recondiționarea epavelor recuperate din cimitirele de blindate. Se prevede și o creștere accelerată a producției de muniții: în 2022 Rusia a produs un sfert de milion de obuze de 152mm, în 2024 va produce de cinci ori mai multe.
La fel, acum doi ani Rusia producea 33 mii rachete de 122 mm pentru sistemul de lansare în salve GRAD, în acest an va produce 500 de mii. Iar în ce privește sistemul URAGAN, în 2023 s-au produs numai 2.800 rachete de 220 mm; în acest an ar trebui produse nu mai puțin de 17.000! Efortul cerut economiei ruse este foarte mare: în acest an cheltuielile militare vor atinge nivelul de 386 miliarde $ (36.600 miliarde ruble), adică 19,3% din Produsul Intern Brut!
Totul pentru victorie!
Pentru această evaluare, folosesc numai date oficiale ruse – chiar cu riscul de a fi ”fardate” de Kremlin, ca să arate mai bine. Conform acestor date oficiale, cheltuielile cu războiul din Ucraina au devenit principalul capitol al Bugetului de Stat, cu o pondere de 45%.
Iar o bună parte din aceste cheltuieli sunt acoperite prin credite. Nu e vorba numai de credite pentru investiții de conversie și retehnologizare. Rusia a trimis în Ucraina peste 500.000 de militari, iar pierderile zilnice, de peste 1.000 de morți și răniți, sunt compensate prin recrutări echivalente. Ca urmare, economia înregistrează o penurie de mână de lucru. Sub presiunea comenzilor militare, salariile oferite pe piața muncii au crescut. Pentru a face față cheltuielilor salariale, multe mari companii angrenate în efortul militar – AvtoVAZ, Căile Ferate și Rosneft spre exemplu – solicită Guvernului noi credite subvenționate. Volumul acestora nu e precizat public, dar în 2026 nivelul cheltuielilor cu dobânzile va crește cu 454% față de 2019, ajungând la 9% din Bugetul de Stat.
Noul ministru al Apărării nu poate face minuni: aventura militară din Ucraina continuă să fie foarte costisitoare. În timp ce Armata rusă înregistrează mărețe victorii, precum eliberarea ”orașului strategic Ceasov Iar” (12.000 de locuitori, cam cât Glina), cheltuielile militare totale și dobânzile la creditele pentru sistemul militar-industrial au ajuns la 52 … 53% din Bugetul de Stat al Rusiei.
Pentru a face față prețului exorbitant al acestor victorii mărunte, până acum Kremlinul a folosit ”Fondul Național de Bunăstare”. Această sursă pare să fi secat, de aceea Kremlinul impune un regim de austeritate aproape ceaușist ramurilor economice care nu au legătură directă cu efortul de război.
Investițiile în infrastructură au fost practic oprite și, precum s-a văzut, în lipsa fondurilor pentru reparații, barajele cedează, sistemele de încălzire se opresc în miez de iarnă iar aprovizionarea cu apă a devenit deficitară chiar și în marile orașe, în pofida scumpirii cu 9,8% a tarifelor la utilități. Nu este de ajuns: o serie de mari companii sunt în situație dificilă.
Spre exemplu Gazprom, care a încheiat anul 2022 cu un câștig de 1.226 miliarde ruble, a înregistrat în 2023 pierderi de 629 miliarde ruble (circa 7 miliarde $). Pentru a face față, de la 1 iulie au fost ”reașezate” prețurile la resurse energetice, pentru toate categoriile de consumatori: o scumpire de 11,2%. La care se adaugă scumpirea cu 9,1% a tarifelor practicate de companiile de distribuție. Deși Rusia este cel mai mare producător de gaze naturale al lumii, de la începutul aventurii militare din Ucraina prețul gazului la consumator a crescut cu 34%. Iar scumpirile vor continua, pentru a finanța războiul…
O victorie cât o înfrângere
Cât timp continuă războiul, stabilitatea încă poate fi menținută prin mijloace financiare și fiscale. Dar la revenirea la pace, va fi greu să se evite colapsul unor ramuri esențiale ale economiei: Rusia nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă acest război!
Să privim situația creată de o improbabilă victorie rusă. Sancțiunile economice împotriva Rusiei ar continua. În condițiile noului Război Rece, Moscova va continua efortul de refacere a puterii sale militare știrbite. Dar, după ocuparea întregii Ucraine, Kremlinul va trebui să-și asume cheltuielile reconstrucției: peste 600 miliarde $. Victoria i-ar arunca pe învingători direct într-o criza economică greu de gestionat.
Invers, să privim situația creată de o înfrângere a Rusiei. Sancțiunile economice vor fi ridicate numai în măsura în care Rusia va plăti despăgubiri pentru daunele de 600 miliarde $ provocate Ucrainei. Până la ridicarea sancțiunilor, economia va trebui readusă la producția de pace – o reconversie costisitoare, generatoare de șomaj. Iar Statul rus va continua plata pensiilor pentru invalizi, orfani și văduve de război. Fiindcă în Rusia nu se pune, ca la noi, problema desființării pensiilor militare: o asemenea abordare e trădare.
Rusia este într-o situație paradoxală: nu-și permite nici victoria și nici înfrângerea. Zilele trecute, președintele Turciei, domnul Erdoğan, s-a oferit să medieze noi negocieri de pace. Președintele Putin l-a refuzat, fiindcă militarizarea economiei face ca, pentru Rusia, singura opțiune viabilă să fie continuarea aventurii sale militare din Ucraina.
Mai ales că situația convine oligarhilor din preajma președintelui: ca urmare a creșterii economice artificiale determinate de cheltuielile militare, în 2023 și trimestrul 1/2024 cam o duzină de oameni de afaceri ruși au câștigat peste 11,3 miliarde $ sub formă de dividende. Evident, domnul Putin nu este dispus să recunoască, de față cu popoarele Rusiei și cu aliații săi de peste hotare, că a intrat într-o aventură militară care umple buzunarele camarilei și din care nu mai știe să iasă. De aceea, Kremlinul încearcă să impună legenda că ”Occidentul colectiv” ar refuza pacea, ar impune Rusiei continuarea războiului.
Povestea de adormit China
În plan extern, această legendă este destinată în special Chinei. Pentru Rusia, continuarea aventurii militare e condiționată de cooperarea extinsă cu India și Coreea de Nord, de unde provin piesele pentru recondiționarea a mii de blindate. Această cooperare e deranjantă pentru China, care are un cuvânt greu de spus: schimburile economice cu Beijingul reprezintă, în prezent, 28% din totalul comerțului exterior al Rusiei. Fie victorie, fie înfrângere, China e, pentru economia Rusiei, principalul sprijin.
La Kremlin există temerea că Beijingul ar putea uza de această poziție pentru a impune Rusiei ieșirea dintr-o aventură militară păguboasă pentru interesele chineze. În mod semnificativ, președintele Finlandei, Alexander Stubb, declara că „Rusia este atât de dependentă față de China, încât ar fi suficient un simplu telefon pentru ca războiul din Ucraina să înceteze”.
Pentru a îndrepta evenimentele pe acest făgaș, secretarul general ONU, domnul Guterres, a participat la reuniunea din Kazahstan a Organizației de Cooperare Șanhai (SCO) și a discutat discret cu președinții rus și chinez.
China se află deci sub presiune internațională ca să uzeze de influența sa pentru a pune capăt aventurii militare a domnului Putin. Pentru a determina China să nu cedeze acestor presiuni, să nu-i solicite imperativ încheierea ostilităților, domnul Putin se străduie să-și construiască un prim alibi, prin Misiunea Kolokolțev:
„Vedeți, domnule Xi, eu am încercat, dar americanii nu și nu! Nu am altă opțiune decât continuarea războiului…”
Covorul asortat situației
Nici chinezii nu sunt copii: își dau seama că domnul Putin le servește o farsă și dau semnale în consecință. Reuniunea SCO de săptămâna trecută a fost organizată de președintele kazah, Tokayev, sinolog și prieten cu domnul Xi. Președinte Chinei a fost întâmpinat la aeroport de președintele kazah. În sunetele fanfarei, au trecut în revistă garda militară; s-au intonat imnurile, în timp ce sute de copii agitau steaguri kazahe și chineze. În aceeași zi, președintele Putin a fost întâmpinat la aeroport de prim-ministrul kazah, Bektenov. Nu au fost nici trecere în revistă a gărzii militare, nici fanfară și nici imnuri: rusul a fost urcat repejor în limuzina blindată și dus la programul oficial. Unii dintre jurnaliști, mai răi de gură, au remarcat că, spre deosebire de tradiția europeană a covorului roșu, la primirea s-a folosit un covor albastru, „pe măsura situației, care este cam albastră pentru Rusia”.
Deși domnul Putin a susținut, în cadrul reuniunii, că ”relațiile ruso-chineze sunt mai bune decât au fost vreodată”, dincolo de cuvintele frumoase, reuniunea SCO de la Astana marchează trecerea definitivă de partea Chinei a centrului de greutate al organizației: comerțul Chinei cu Asia Centrală a crescut cu 27%, atingând un nivel de 89 miliarde $.
Și influența politică a Chinei crește în consecință. În conferința de presă comună cu gazdele, domnul Xi a exprimat sprijinul Chinei pentru admiterea Kazahstanului în BRICS: Beijingul a devenit poarta prin care Asia Centrală se deschide spre lume. Chiar și Turcia și-a subordonat propriul plan regional, ”Calea de Mijloc”, strategiilor chineze și cere acum primirea în SCO! Este încununarea a jumătate de secol de politică chineză, dar e un rol costisitor: Statele SCO așteaptă investiții, nu cuvinte frumoase.
Hop și noi, ungurii!
Calculul este simplu: încetarea războiului din Ucraina ar pune Rusia într-o situație foarte dificilă, pe care ar putea s-o depășească numai cu un sprijin masiv din partea Chinei. Deci deocamdată Beijingul are alte cheltuieli, de aceea tolerează continuarea agresiunii.
Deocamdată! Domnul Putin sesizează caracterul vremelnic al acestei orientări politice și, totodată, are nevoie de ajutorul Chinei pentru a continua aventura militară. Neputând exercita direct presiuni asupra Chinei, președintele rus a regizat o nouă farsă, pentru a înduioșa Beijingul: ”misiunea de pace” a lui Viktor Orbán la Kiev, Moscova și Beijing.
Profitând de faptul că Ungaria a fost lăsată să dețină președinția rotativă a Uniunii Europene, domnul Viktor Orbán a fost marșrutizat să lanseze o ”inițiativă de pace”. În schimb, i s-a promis sprijinul KGB/FSB în vederea obținerii Premiului Nobel pentru Pace! Prim-ministrul ungar s-a activat, a efectuat o vizită neprevăzută la Kiev, unde a prezentat președintelui Zelenski o ”înțelegere” inacceptabilă: vechile pretenții de capitulare, plus noi pretenții privind statutul regiunii Transcarpatia. Un text bine ticluit ca să fie refuzat.
A urmat actul 2 al farsei: domnul Viktor Orbán a întreprins o vizită provocatoare la Moscova. Așa cum se sconta, reacția Uniunii Europene a fost imediată și foarte critică. Președintele Consiliului European, Charles Michel: „Președinția rotativă a UE nu are mandat de a se angaja cu Rusia în numele Uniunii Europene. Consiliul European s-a exprimat limpede: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina.” Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, a adăugat: „Prim-ministrul ungar nu reprezintă Uniunea Europeană sub nicio formă!”
Dai în mine, dai și-n tine…
Aceste reacții îi permit acum domnului Putin să-și cânte partitura, la urechile chinezilor: „L-am trimis pe Kolokolțev în Statele Unite, cu propuneri de pace. Americanii au refuzat! Viktor Orbán s-a dus la Kiev, apoi la Moscova cu propuneri de pace – vedeți reacția Uniunii Europene? Occidentul nu vrea pace, mă obligă să continui războiul, pentru a pune Rusia în situație dificilă. Pot conta pe sprijinul de lungă durată al Beijingului?”
Apoi a urmat actul trei al farsei: Viktor Orbán s-a prezentat la Beijing pentru a-i recita președintelui chinez textul încredințat de Kremlin: „Este în mare parte vina Washingtonului că nu au avut loc discuții de pace. America duce o politică de război. Iar în Europa, în loc să avem abordarea și poziția noastră strategică autonomă, pur și simplu copiem poziția americană.” În traducere: nu sprijini Regimul Putin? ”Occidentul colectiv”, aplicând politica de război a Americii, va pune stăpânire pe Rusia. Și cine va mai oferi Chinei discount de 28% la gazul din Siberia? Dai în mine, dai și-n tine, dai în fabrici și uzine!
China știe că, mai devreme sau mai târziu, planurile Regimului Putin vor eșua. Beijingul se pregătește pentru acel moment: Turkmenistanul este de pe acum cel mai mare furnizor de gaz al Chinei. Chinezii refuză să investească într-un nou gazoduct siberian, dar investesc în Asia Centrală, croindu-și drum spre Mediterana pe un traseu ocolind Rusia.
Dar mai e mult până departe! Precum am văzut, în momentul de față China nu are nici interesul și nici posibilitatea de a-l determina pe domnul Putin să înceteze agresiunea. Beijingul se preface deci că ia în serios cântecul Lebedei de pe Balaton și deocamdată îngăduie Kremlinului să continue un război fără termen și fără speranță. Marea problemă este, însă, prevenirea unei escaladări care ar putea da peste cap nu numai Ordinea Mondială existentă, ci și planurile Chinei pentru o Nouă Ordine Mondială, care vor constitui subiectul principal al Plenarei CC al Partidului Comunist Chinez din 15 – 18 iulie.
Secolul chinez stă să înceapă
China are experiență în acest sens și știe că, pe măsură ce se prelungește conflictul armat, probabilitatea unei escaladări accidentale crește. În septembrie 2022, un avion de luptă al Rusiei a lansat rachete pentru a doborî o aeronavă britanică, în spațiul aerian internațional: eroare umană pe fondul îndoctrinării național-socialiste a piloților ruși. Era să se producă o confruntare directă Rusia / NATO, cu efecte devastatoare și pentru China.
În opinia domnului Xi, „în acest stadiu al conflictului, accentul ar trebui pus pe faptul ca ostilitățile să nu se extindă în alte locuri, să se evite o deteriorare a situației”. Fiindcă un nou moment periculos se apropie: retragerea Statelor Unite din NATO a devenit o temă-cheie a campaniei electorale din SUA, domnul Putin se pregătește să fructifice clipa: a trimis arme nucleare în Belarus, iar unul din trei ruși consideră că o lovitură nucleară împotriva Ucrainei ar fi justificată. De aceea, ”rachetele sunt în mâinile Armatei belaruse, nu noi am atacat nuclear !” China a resimțit nevoia să ia măsuri preventive.
Astfel, prin medierea Chinei, Belarus a devenit cel de-al 10-lea membru al Organizației de Cooperare de la Șanhai: în fond Minsk e aproape, la numai 7.500 km. Iar sub egida SCO, în Belarus au loc acum manevre militare ”contra terorismului”, cu participarea unui batalion de forțe speciale chineze. După încheierea manevrelor, militarii chinezi vor rămâne în zona Brest, la tripla frontieră Polonia – Ucraina – Belarus, ”pentru a instrui Armata belarusă în lupta antiteroristă”. De fapt, pentru a crea condițiile eventualei intervenții a unui ”contingent de pace internațional” sub egida SCO (Chinei) în Europa, în caz de escaladare accidentală a războiului. Adică, ceea ce scriam eu acum un an ( https://evz.ro/tudor-pacuraru.html ) – oare câți dintre cititori m-au luat atunci în serios?
Americanii pleacă acasă, Uniunea Europeană e prezidată de cozile de topor ale Moscovei, de alde Viktor Orbán, Armata chineză e încartiruită în Cetatea Brest, la o aruncătură de băț de frontiera NATO. După Secolul American, tiptil vine peste noi Secolul Chinez, se arată în articolul de pe evz.ro.
