După ce a cunoscut succesul cu brandul QuickMobile, Tudor Ţiboc vizează extinderea reţelei de magazine, dar este interesat şi de alte afaceri precum comercializarea de cafea.
Tudor Ţiboc (38 de ani) a înfiinţat compania QuickMobile în anul 2005. Magazinul online este destinaţia preferată a celor care vor să aibă cele mai noi gadgeturi, în cel mai scurt timp. De anul acesta, compania a anunţat extinderea prin intermediul unei rețele de magazine deschise în franciză în principalele orașe din țară. „Principalele direcții de dezvoltare în acest an vizează extinderea rețelei de magazine, accentul fiind pe deschiderea de noi unități de tech retail în franciză. Pentru a atinge acest obiectiv am demarat un plan amplu de recrutare a potențialilor francizați în mai multe orașe mari din țară, precum Sibiu, Ploiești, Pitești, Oradea, Craiova și Târgu Mureș. Pentru anul viitor avem în plan extinderea în franciză și în Brașov, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț, Buzău, dar și în București“, a declarat Ţiboc. În ceea ce priveşte planurile din prezent, omul de afaceri are în vedere startup-uri, dar şi investiţia într-un lanţ de cafenele. „În acest an ne-am trasat direcții clare de investiții, prioritare fiind business-urile actuale, dar și startup-urile promițătoare, atât cele care furnizează servicii, cât și cele din zona de retail-FMCG. Unul dintre conceptele de business în care credem și către care ne-am îndreptat o parte din bugetul de investiții este Brewtiful, un lanț de coffee shops, creat special pentru retailerii care vor să-și crească numărul de clienți și să îi fidelizeze pe cei existenți. Momentan, cafeaua Brewtiful se regăsește în magazinele fizice QuickMobile și Sole Luxury Boutique, rețeaua fiind în curs de dezvoltare“, explică Ţiboc.
Întărirea portofoliului
Grupul QuickMobile aduce în premieră pe piaţa locală gadgeturi şi telefoane în cel mai scurt timp de la lansarea internaţională. Anul acesta compania şi-a propus să mărească portofoliul cu alte branduri puternice la nivel internațional, având în vedere faptul că „românii, ca și ceilalți consumatori europeni, vor să aibă branduri premium, la scurt timp de la lansarea pe piață“, potrivit antreprenorului român. Tudor Ţiboc va dezvoltata business-ul şi peste hotare după ce anul trecut a fost lansat magazinul online QuickMobileShop.com, care livrează în toate cele 28 de state din cadrul Uniunii Europene. „Strategia pentru următorii ani include şi extinderea pe plan internaţional, pentru a ne consolida astfel statutul de specialist în comerţul cu tehnologie la nivel european“, adăugă Ţiboc.
Societatea care controlează magazinul online IT&C QuickMobile.ro, Electro Distribution, a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de 121,1 milioane de lei, iar profitul net raportat la Ministerul Finanțelor a fost de 3,7 milioane de lei. „În 2014 ne-am concentrat pe cifra de afaceri, iar începând din 2015 ne-am îndreptat mai mult atenția către creșterea profitului, pentru că suntem o companie românească privată, care se dezvoltă prin propriile resurse financiare. Anul acesta vrem să depășim rezultatele din 2014 și să obținem un profit mai mare cu cel puțin 10% față de nivelul înregistrat în 2015, precizează antreprenorul.
Atunci când nu face afaceri, Tudor Ţiboc practică trekking-ul alături de soţie şi boxul thailandez. „În urmă cu aproape patru ani am descoperit boxul thailandez, iar de atunci practic cu plăcere acest sport, pentru că mă deconectează total și, totodată, mă ajută să mă mențin în formă. De asemenea, îmi plac foarte mult scuterele, mai ales cele produse de Piaggio, iar de ceva vreme practic trekking-ul, împreună cu soția mea“, a declarat Ţiboc.