Noua conducere a Ministerului Energiei au avut o întâlnire cu reprezentanții companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN).
Discuțiile, purtate la sediul Ministerului Energiei (ME), au vizat asumarea unui calendar de acțiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate. Ambele părți și-au reafirmat, cu această ocazie, interesul pentru realizarea investiției de la Cernavodă.
"Negocierile durează de prea mult timp și este momentul să ne apropiem de o decizie. În perioada următoare, noua echipă a ministerului va acorda prioritate mersului negocierilor în vederea obținerii unui acord pentru dezvoltarea proiectului. Vom iniția în cel mai scurt timp un memorandum în Guvern pentru obținerea mandatului de negociere în relația cu CGN" a declarat Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei.
La rândul lor, reprezentanții companiei chineze, conduși de directorul de proiect pentru România, au arătat că sunt mandatați pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuțiile să fie accelerate, informează Ministerul Energiei, într-un comunicat.
Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiții prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.
Anul trecut a fost aprobată extinderea negocierilor
Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat extinderea cu patru luni, începând din data de 9 mai, a negocierilor cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation (CGN) pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, la cererea partenerilor chinezi, potrivit unor documente ale companiei.
Decizia a fost luată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 18 iulie. Astfel, perioada de negociere a fost extinsă până la 9 septembrie.
Extinderea negocierilor a fost deja aprobată în Guvern pe data de 2 iunie, prin intermediul unui Memorandum de Înţelegere (MoU) denumit "Continuarea negocierilor asupra Documentelor de Investiţie privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă", se arată într-o notă explicativă, publicată pe site-ul Nuclearelectrica.
Totodată, extinderea perioadei de negociere s-a realizat "cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv cu posibilitatea oricărei părţi de a înceta MoU, după trecerea celor 4 luni, fără nici o despăgubire, printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiţiei şi în măsura în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte", se mai arată în documentul menţionat.