După ce un tânăr a fost omorât de un deținut eliberat în baza recursului compensatoriu, caz ce a stârnit un val uriaș de reacții, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pare că a găsit vinovații.
Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare ministrul spune că acest proiect nu îi aparține.
″În repetate rânduri, am arătat următoarele: proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componenţa anterioară) l-a avizat şi a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce am devenit ministru şi că studiul de impact nu se face după ce legea intră în vigoare”, a scris Toader luni, pe contul său de Facebook.
Între timp, deputatul USR Stelian Ion a anunţat, luni, că va depune un proiect de lege care să abroge prevederile referitoare la recursul compensatoriu.
“USR va depune astăzi (luni – n.r.) un proiect de lege care să abroge prevederile referitoare la recursul compensatoriu. O Românie întreagă a observat zilele trecute, a văzut terifiată, la televizor, imaginile crimei teribile de la Mediaş, dar am auzit cu toţii de celelalte infracţiuni, de tâlhăriile, de violurile, de faptele comise cu violenţă de către deţinuţii care au fost eliberaţi înainte de termen în baza acestui recurs compensatoriu. Deja este prea târziu, Guvernul ar trebui să vină el cu o ordonanţă de urgenţă de abrogare, dar nu credem că se va întâmpla acest lucru, aşa încât această lege pentru abrogarea prevederilor referitoare la recursul compensatoriu va fi depusă astăzi de către parlamentarii USR”, a declarat Stelian Ion.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat anterior, că, în contextul crimei de la Mediaş, este mai mult decât necesar ca deţinuţii care au comis infracţiuni cu violenţă să nu mai fie eliberați în baza acestei legi.
,,În loc să rezolve problemele din penitenciare legate de spaţiile improprii, personalul insuficient şi igiena precară, Guvernul a preferat să elibereze în ultimul an peste 13.000 de deţinuţi, care, conform statisticilor, în peste 80% dintre cazuri vor recidiva. În loc să îi ajute să se integreze în societate după executarea pedepselor, statul a devenit complice la crimă”, a spus Raluca Turcan.