În cadrul audierilor Comisiei LIBE a Parlamentului European, pentru a prezenta prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniile justiție și afaceri interne, ministrul justiției, Tudorel Toader a oferit câteva explicații, dar a făcut și o promisiune.
″Nu ne vom abate de la principiile generale directoare, de la respectul faţă de valorile comune, faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale, faţă de statul de drept’’, a subliniat Tudorel Toader.
Oficialul român a menţionat că în activitatea Preşedinţiei române a Consiliului UE pe domeniul justiţiei vor fi utilizate ″metoda consensului unde este posibil şi metoda compromisului unde este necesar″.
De asemenea, Tudorel Toader a spus că o prioritate în acest domeniu va fi avansarea în dosarul creării Parchetului European, un proiect extrem de important pentru combaterea infracţionalităţii în Uniunea Europeană.
Parchetul European ar trebui să fie operaţionalizat până cel mai târziu în noiembrie 2020.
Tudorel Toader a oferit și un răspuns, eurodeputaților care s-au arătat îngrijorați în privința OUG pentru repunerea în judecată a deciziilor definitive, și a spus că nu dorește ca prin contestația în anulare, cineva să scape de pedeapsă, subliniind că vor fi redeschise cauzele condamnaților și achitaților.
„Nu vrem ca, printr-o astfel de contestație în anulare, cineva să scape de pedeapsă. Românului, într-o țară europeană, nu poți să-i spui: Ai fost judecat de un complet nelegal constituit, cum a spus Curtea Constituțională, dar în numele stablității juridice, rămâi în pușcărie. Vrem redeschiderea acelor dosare, nu doar a celor condamnați – și cei achitați – să vadă dacă au fost condamnați pe probe legal administrate de judecători legal abilitați. Nu se referă doar la condamnați – toate procesele din perioada completeor nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, în Parlamentul European.