Lia Olguța Vasilescu, purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat, spunea înainte de moțiune că ministrul Justiției este în continuare susținut de PSD, chiar dacă sunt nemulțumiri cu privire la activitatea sa. De altfel, baronii din partid au insistat mult la ministrul Justiției să-și asume o ordonanță a aministiei și grațierii, ceea ce nu s-a întâmplat.
Conform site-ului Ministerului Justiției, Tudorel Toader pleacă de la cârma instituției timp de trei zile. Probabil acesta își va lua o mică pauză să-și revină după ce a fost nevoit să lucreze sub presiune. Sursele Capital susțin că acesta îți dorește foarte mult funcția de comisar european și de aceea dorește să rămână în ecuația puterii. Dacă ar adopta chiar toate legile după cum îi dictează PSD, atunci acesta probabil ar fi respins de Europa si se pare că acesta ar fi motivul pentru care sunt amânate ordonanțele pe care le așteaptă toți cei cu probleme penale.
Liviu Dragnea l-a atacat și el pe Tudorel Toader în nenumărate rânduri, dar Călin Popescu Tăriceanu a intervenit de fiecare dată prompt și l-a susținut. Este de reținut totuși, că deși are acest stil controversat, ministrul Justiției a fost singurul care a reușit să o demită pe Laura Codruța Kovesi din funcția de șefă a DNA legal. Momentan contestația depusă de aceasta la CEDO nu a avut niciun ecou.