Tudose: Mâine vom semna un contract cu o firmă americană, care va produce armament în România

Premierul Mihai Tudose a anunţat că, marţi, va fi semnat un contract important cu o firmă americană, care va produce armament în România, în colaborare cu o firmă românească.

„Mâine, vom semna un contract important cu o firmă americană, care va produce armament în România, în colaborare cu o firmă românească, tot ca un angajament pe termen lung despre prezenţa României în NATO şi ceea ce va însemna şi sperăm că va însemna, în continuare, în această zonă a Europei, pe flancul estic şi în Balcanii de Vest, ca un pilon de stabilitate şi ca un partener strategic recunoscut – şi vă mulţumim pentru asta – al Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat şeful Executivului, după întrevederea avută cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Vila Lac 1. 

Totodată, prim-ministrul i-a mulţumit secretarului general al NATO pentru sprijinul dat României, inclusiv prin prezenţa a cât mai mulţi români în structurile de conducere ale Alianţei. 

Întrevederea este urmată de un dejun de lucru oferit de premierul Mihai Tudose în onoarea secretarului general al NATO. 

AGERPRES