Split TVA se va aplica doar la companiile care au relaţii contractuale cu firmele de stat, şi pentru firmele aflate în faliment sau în insolvenţă, a declarat luni seara Mihai Tudose, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.
Premierul MIhai Tudose a fost întrebat ieri dacă va renunţa la măsura split TVA. Acesta a afirmat că “răspunsul este la mijloc” şi măsura se va nuanţa. Măsura “va fi aplicată firmelor de stat, care sunt în insolvenţă sau în faliment”, a spus premierul.
Întrebat luni dacă este posibil ca TVA defalcat să fie introdus opţional de la începutul anului viitor, Dragnea a răspuns: „Noi aşteptăm cu foarte mare interes poziţia ministrului de Finanţe”.
Doar câteva sute de companii din România au trecut de bunăvoie la plata defalcată a TVA. Eșecul măsurii fusese anticipat în urmă cu o sătămână la workshop-ul organizat de Capital. Acolo, lectorii au trecut în revistă principalele modificări ale legislaţiei fiscale, au identificat lacunele noilor măsuri şi au rezolvat o serie de speţe complicate.
În urmă cu două săptămâni senatorii din Comisia de Buget-Finanţe au adoptat proiectul legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu amendamentul că măsura se va aplica obligatoriu numai de către companiile care au relaţii comerciale cu statul, celelalte companii urmând să o aplice opţional. Astăzi Plenul Senatului se reuneşte pentru vot.