Premierul Mihai Tudose a declarat, joi seara, la Digi24, că Banca Naţională a României trebuia să fie mai atentă în privinţa băncilor care au raportat că nu au profit şi să tragă un semnal de alarmă în acest sens.
”Din punctul meu de vedere, cred că BNR trebuia să fie mai atent. BNR spune astăzi că băncile au respectat legislaţia. BNR, fiind unul dintre principalii factori care pot influenţa legislaţia în domeniu şi primul care poate trage un semnal de alarmă – «domnule, uite ce se întamplă la noi în sistem, e cu găuri şi permite unor bani să se scurgă pe acolo, hai să facem ceva împreună». Nu, BNR tot a ieşit şi a încercat să spună că băncile nu au făcut nimic greşit, săracii de ei, au profitat de cadrul legal. Păi şi tu unde erai, că tu eşti organul care să se uite spre ei, tu şi ASF, care e mai nou înfiinţat, dar banca?”, a declarat premierul Mihai Tudose.
El a spus că nu a discutat cu reprezentanţii Băncii Naţionale pe această temă.
Prim-ministrul Mihai Tudose a exprimat, în mai multe rânduri, dubii legate de exactitatea raportărilor făcute de bănci privind situaţia lor financiară, adăugând că este posibilă chiar avertizarea populaţiei în legătură cu siguranţa depozitelor la băncile care au declarat pierderi ani la rând.
”Nu am discutat cu BNR. Înţeleg că ei au profit şi sunt multumiţi, dar eu înţeleg că trebuiau să fie ei atenţi. Trebuia să fie ei atenţi la ce se întamplă în segmentul bancar, nu mamaia, care îşi duce pensia la bancă”, a mai spus premierul.
El a spus că îşi doreşte ca băncile să îşi plătească ”toate” dările la stat.
”Jumătate sunt foarte serioase, au înţeles despre ce e vorba, au înţeles mai demult, jumătatea cealată tot încearcă să ne convingă că nu au profit. Nu merge”, a mai spus premierul Mihai Tudose.