“Discuţiile cu domnul preşedinte Klaus Iohannis au fost să-l întreb dacă este dispus sau săptămâna asta dacă este pentru a semna actele. Doi, pe o informare despre ce s-a întâmplat la Varna, domnia sa fiind totuşi reprezentantul pe politică externă”, a precizat Tudose la sediul PSD.
Şeful Executivului a răspuns astfel unei întrebări referitoare la motivul pentru care a fost nevoie să aibă o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis înainte de a se întâlni cu liderul PSD, Liviu Dragnea.
El a adăugat că a stabilit împreună cu Liviu Dragnea o remaniere guvernamentală.
“Am stabilit împreună zona de remanieri – remaniabili. N-o să vă facem fericiţi acum cu numele şi cu propunerile şi cu portofoliile, ci după CExN”, le-a spus şeful Executivului jurnaliştilor.
O decizie privind raporturile PSD-Guvern, dar şi referitoare la lista remanierilor va fi luată joi în Comitetul Executiv Naţional al PSD, au anunţat premierul Mihai Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea.