Tudose: Dorim să introducem măsuri foarte ferme în ce priveşte externalizarea profitului

Guvernul doreşte să introducă nişte măsuri "foarte ferme" în ceea ce priveşte externalizarea profitului, a anunţat, miercuri, premierul Mihai Tudose, adăugând că acest lucru a dus la "inflamare".

"Pe ordinea de zi sunt o serie de modificări ale Codului fiscal şi, ca să nu fiu secretos, vă spun care este părerea mea şi a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesivă a opiniei publice", a declarat Tudose, la începutul şedinţei de Guvern.

"Nu este vorba despre trecerea contribuţiilor – acolo şi sindicate şi patronate, care până mai deunăzi erau foarte în regulă cu trecerea contribuţiei, s-au inflamat după ce Guvernul doreşte să introducă nişte măsuri foarte ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislaţia românească o directivă europeană, precum şi alte măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul, adică să avem şi noi nişte bani din care să facem Educaţie, Sănătate şi Infrastructură. În acest sens, s-au inflamat nişte multinaţionale, dar, din fericire, înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi", a mai spus Tudose.

AGERPRES