După patru ani de absenţă, turoperatorul german TUI se întoarce în România. Primii turişti sunt aşteptaţi chiar de săptămâna aceasta, pentru ei preţul unui sejur pe litoral, la început de sezon, fiind cuprins între 390 de euro şi 607 euro.

Anul trecut, pe litoralul românesc au venit aproximativ 20.000 de turişti străini. O cifră extrem de modestă comparativ cu cea raportată de vecinii  bulgari, tradiţionalul reper. Cauzele invocate au fost criza economică, lipsa zborurilor directe din străinătate către litoral, absenţa marilor turoperatori sau chiar starea vremii. Se va schimba situaţia în acest an? Ceva şanse ar exista. Încă de la începutul acestei luni, Tarom, Carpatair, Blue Air şi Air Berlin au început să opereze zboruri directe către Constanţa. Dar impulsul cel mai mare este aşteptat în acest sezon de la turoperatorul german TUI, de a cărui revenire în România sunt legate foarte multe speranţe. Din cele şase hoteluri cu care TUI a decis să colaboreze, toate din Mamaia, jumătate îşi vor primi clienţii chiar de săptămâna aceasta. „Primul charter va ateriza la Constanţa marţi (18 mai – n.red.). Doar două hoteluri oferă servicii all inclusive, iar preţul mediu pentru o săptămână este de 620 de euro de persoană“, spune Tim Grosse, directorul TUI pentru  România.

Raluca Popa, managerul hotelului Central, prezintă pentru Capital cum decurg negocierile cu turoperatorul german. „Fiecare hotel partener asigură 10-15 camere, iar TUI trebuie să anunţe cu zece zile înainte că vin turiştii. Preţul negociat porneşte de la 14 euro de persoană pe noapte, cu mic dejun inclus“. Preluând reţeta hotelierilor din străinătate, turiştii beneficiază dimineaţa de aqua gym, iar seara asistă la un program cu muzică live. „Vom organiza seri cu specific românesc, armenesc sau grecesc“, spune Popa.

Turişti străini aşteaptă şi George Guci, proprietarul hotelurilor Dorna şi Modern. Aici sunt oferite sejururi all inclusive, iar ca divertisment, seri cu muzică live şi jocuri. „Lucrez de foarte mult timp cu nemţii şi nu am emoţii“, declară acesta. Diana Puia, managerul hotelului Palas, a primit turişti germani la plajă încă de la 1 mai. Chiar dacă colaborarea cu TUI poate fi o sursă bună de câştig, Diana Puia nu pare prea încrezătoare în acest sezon. „După cum a început, se arată a fi un an prost“, spune pentru Capital managerul.

Însă cele mai mari speranţe în turiştii germani şi le pune Paul Mărăşoiu, preşedintele Peacock Hotels, reprezentantul Golden Tulip pentru România. „Săptămâna aceasta vor veni vreo zece, însă pentru întregul sezon mă aştept la minimum 900 de turişti aduşi de TUI“, declară acesta. Potrivit lui Mărăşoiu, echipa de animaţie se va ocupa de gimnastica pe plajă şi la piscină, jocuri şi con­cursuri pentru copii, darts şi biliard pentru adulţi. Programul artistic de seară va fi susţinut de două formaţii, iluzionişti, fachiri, precum şi demonstraţii ale barmanilor.

O alternativă pentru ziua la plajă o reprezintă  excursiile. Printre acestea se numără turul litoralului, degustări de vin la cramele Murfatlar, vizite la Histria sau pe insula Ovidiu, unde turiştii vor lua şi un prânz pescăresc.

Tot bulgarii fac legea

Însă, cu toate că oferta e tentantă, undeva reţeta se strică şi tot vecinii de peste Dunăre primesc mai mulţi străini decât noi. „Principala problemă o avem la ambient. Stăm prost la iluminat, la spaţiile verzi, infrastructură, iar străzile sunt invadate de câini vagabonzi. Bulgaria a rezolvat aceste probleme care ne pun pe o poziţie inferioară“, spune Lucia Morariu, directorul general al Eximtur. Un alt inconvenient: avem prea puţine hoteluri noi, de top.

Răsfoind catalogul TUI sau urmărind ofertele postate pe internet, operatorul german prezintă România drept o alternativă la Bulgaria şi Croaţia. Dacă oferta hotelieră bulgară este variată, vecinii prezentând oferte la peste 45 de hoteluri, românii încearcă să-i cucerească pe germani doar cu şase unităţi. Pentru iunie, vecinii vând sejururile de trei stele cu preţuri începând de la 373 de euro, cu mic dejun inclus, în timp ce românii practică tarife pornind de la 390 de euro pentru aceleaşi facilităţi. Sumele sunt asemănătoare, însă când vine vorba de patru stele, la bulgari tarifele pornesc de la 390 de euro, iar la noi, de la 477 de euro.

„Doar două hoteluri oferă servicii all inclusive, iar preţul mediu pentru o săptămână este 620 de euro de persoană.“
Tim Grosse, director TUI pentru  România

65.000 de turişti a adus TUI, anul trecut, în Bulgaria. Turoperatorul german cooperează cu 47 de hoteluri de pe litoralul vecin

900 de turişti germani ar putea aduce TUI la hotelul Golden Tulip din Mamaia în acest sezon


În 2006, când operatorul german de turism a ales să părăsească România, unul dintre motivele care au dus la această decizie a fost zgomotul mare provocat de muzica din discotecile de pe litoral, care-i deranja pe turiştii străini.