România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei în ceea ce priveşte dezvoltarea turistică şi nu atrage investitori străini, statul vecin făcând progrese semnificative în urma procesului de privatizare, apreciază Detlev Hohne, directorul turoperatorului german TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria.
„Bulgaria a făcut progrese semnificative în urma procesului de privatizare, dar România din păcate nu reuşeşte să atragă investitori străini. Mă refer aici şi la lanţurile hoteliere internaţionale, care lipsesc în România. În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei”, a declarat Hohne pentru Deutsche Welle.
România, slabă la promovare
Reprezentantul TUI consideră că România îndeplineşte toate condiţiile naturale necesare pentru a fi o destinaţie turistică de succes, însă nu îşi promovează corespunzător oferta turistică.
„În România se găseşte tot ceea ce ar putea să-l intereseze pe un turist din altă ţară. Pentru germani, în special, sunt atractive oraşele din Transilvania – Sibiu, Braşov – care arată absolut minunat. Dar Sibiul a fost în 2007 Capitală Culturală Europeană, iar România nu s-a folosit îndeajuns, din păcate, nici măcar de un astfel de eveniment pentru a-şi promova oferta turistică. Ne-am fi dorit mai multă activitate în 2007 din acest punct de vedere”, a adăugat Hohne.
Altă problemă cu care se confruntă România este perioada scurtă a sezonului estival, insuficientă pentru a atrage investitorii străini, interesaţi să îşi deruleze afacerile într-un interval de cel puţin şase luni.
„Colaborarea este dificilă pentru că sezonul începe în România abia în iunie. Oferta noastră de vară – programul «Sunny Beach» – este cu 3-4 săptămâni mai scurtă pentru destinaţia România decât pentru staţiunile din Bulgaria. Această perioadă de trei luni şi ceva este mult prea scurtă pentru a atrage investitori străini, care sunt interesaţi să-şi deruleze afacerile pe întreg parcursul anului sau cel puţin pe perioade de şase luni. Din păcate, aşa ceva nu e posibil pe litoralul românesc”, a mai spus directorul TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria.
TUI revine
În 2006, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţile de pe Litoral.
TUI se reîntoarce însă în România în această primăvară, cu o cursă charter între Munchen şi Constanţa. Compania care va opera charterul, începând cu 18 mai, este Air Berlin.
În luna februarie, directorul general al TUI România, Tim Grosse, a declarat că bugetul de promovare turistică externă al României, care se ridică la circa 5 milioane de euro pentru anul 2010, este unul auster şi ar trebui majorat pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Opinia lui este susţinută şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
Grosse apreciază ca numărul turiştilor germani care vin în România prin intermediul TUI ar putea creşte dacă şi statul român ar face investiţii mai mari de promovare pe piaţa germană.
SURSA: Mediafax