Ministerul Sănătății informează că mai mult de jumătate dintre cazurile de contaminare cu tulpina britanică au fost descoperite în București.

„Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), că, în România, au fost confirmate, până în prezent, 164 de cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua variantă UK – linia genetică B.1.1.7”, transmite Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Tulpina britanică de coronavirus pune doctorii în alertă

„Cazurile confirmate provin din București (92 de cazuri), județul Timiș (11 cazuri), județul Cluj (9 cazuri), județul Ilfov (6 cazuri), județul Suceava (8 cazuri), județul Botoșani (5 cazuri), județul Vâlcea (4 cazuri), județul Galați (4 cazuri), județul Caraș-Severin (2 cazuri), județul Argeș (2 cazuri), județul Gorj (2 cazuri), județul Covasna (9 cazuri) și din județele Giurgiu, Constanța, Mureș, Hunedoara, Vrancea, Vaslui, Prahova, Brăila, Bihor și Dolj (câte 1 caz).

Cazurile confirmate provin dintr-un total de 499 de secvențieri care au fost raportate, până în prezent, Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile”, este scris în comunicatul respectiv.

Bilanţ COVID-19, 23 februarie

Până astăzi, 23 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 784.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 728.252 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.382 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 858 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 20.013 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.02.2021 (10:00) – 23.02.2021 (10:00) au fost raportate 119 decese (68 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.