Tulpinile mai contagioase de COVID impun decizii drastice. Măştile FFP2, obligatorii în această ţară europeană

Pericolul reprezentat de noile tulpini, mai contagioase, ale coronavirusului sunt recunoscute de tot mai multe ţări. Un important stat european a decis să impună drept obligatorii aceste măşti de protecţie mai avansate.

Decizie radicală luată de Austria, în contextul tulpinilor mai contagioase de SARS-CoV-2 ce ameninţă în prezent Europa. Măstile de protecţie normale nu vor mai fi acceptate în aceste locuri.

Masca de protecţie tip FFP2 devine obligatorie

Începând de luni, 25 ianuarie, măştile faciale de pânză vor trebui înlocuite cu măşti de protecţie de tip FFP2, transmite France Presse. Acestea din urmă au devenit obligatorii pentru cei cu vârste de peste 14 ani în mijloacele de transport, magazine, locurile de prestare a serviciilor şi cabinetele medicale.

„Aceasta este necesar din cauza variantelor (mai contagioase) ale coronavirusului, este nevoie de o protecţie mai bună. (…) Dacă toată lumea va respecta regulile, cred că situaţia se va schimba, mai ales când vor ajunge vaccinurile”, spune Hannah Zugner, o graficiană de 24 de ani.

Punerea în aplicare a acestei noi măsuri, puţin răspândită în Europa, nu suscită dezbateri reale în Austria. Autorităţile „de reglementare asigură că măştile sunt vândute la costul de producţie” (adică 59 de eurocenţi bucata), comentează o altă intervievată de AFP la Viena.

Unde va fi obligatorie purtarea măştilor de tip FFP2?

Măştile de protecţie tip FFP2 sunt considerate ca având o filtrare mai eficientă, blocând 94% din aerosoli. Ele se vor purta de acum obligatoriu în Austria în autobuze, tramvaie, trenuri şi metrou. Măsura se aplică şi în supermarketuri şi în locurile de prestări servicii, cum ar fi atelierele de reparaţii auto sau cabinetele medicale.

Profesorii, lucrătorii în depozite, precum şi funcţionarii din serviciul public aflaţi în contact cu populaţia trebuie de asemenea să respecte această regulă la locul de muncă, cu excepţia cazului în care pot menţine distanţa de doi metri.

Femeile însărcinate şi persoanele care prezintă contraindicaţii medicale sunt exceptate, la fel ca personalul care acceptă să facă teste regulate pentru detectarea coronavirusului.

Carantină nu scade numărul infectărilor în Austria

În pofida celei de-a treia carantine intrate în vigoare după Crăciun şi prelungită până cel puţin la 8 februarie, numărul infecţiilor practic nu scade în această ţară de 8,9 milioane de locuitori.

Noile contaminări zilnice se situează în jurul a 130 la 100.000 de locuitori. Guvernul şi-a stabilit ca obiectiv în acest sens ca numărul de infecţii să nu depăşească 50 la 100.000.

Şcolile, muzeele, sălile de sport, sălile de cinema şi magazinele neesenţiale sunt în prezent închise, iar locuitorii sunt îndemnaţi să-şi limiteze cât mai mult contactele.