În timp ce omenirea se zbate să supraviețuiască economic pandemiei noului coronavirus, niște cetățeni din Africa au fost la un pas să dea lovitura. Un gândit o schemă prin să câștige peste 2,3 milioane de euro pentru niște măști pe care nu le aveau. Le-a lipsit un pas să reușească. Banii au plecat către ei, dar frauda au fost descoperită de Interpol și sumele au fost blocate. O poveste despre băieți descurcăreți în vreme coronavirusului.
O fraudă complexă cu vânzări de măşti, implicând direct sau indirect cinci ţări europene, a fost dejucată de Interpol, doi suspecţi fiind reţinuţi deja în Olanda, iar alţii le-ar putea urma, a anunţat marţi instituţia de cooperare poliţinească internaţională cu sediul la Lyon, citată de agenţia de presă EFE.
Cazul a apărut când la mijlocul lunii martie autorităţile sanitare germane au făcut o comandă de măşti pentru 15 milioane de euro la două societăţi din Zurich şi Hamburg, dar, întrucât era problematică obţinerea lor rapidă din cauza deficitului de măşti pe piaţă generat de criza coronavirusului, ele au căutat modalităţi de a garanta comanda.
Site-ul fals, cheia fraudei
Problemele au început cu o adresă email şi site-ul web al unei companii, care aparent aparţineau unei societăţi reale cu sediul în Spania care vinde măşti, dar care s-au dovedit ulterior a fi false, a relatat Interpol într-un comunicat.
În urma unui schimb de mesaje, interlocutorii care au pretins că reprezintă această companie spaniolă au afirmat iniţial că dispun de 10 milioane de măşti, dar aceste promisiuni s-au prăbuşit şi ei le-au propus cumpărătorilor germani să-i pună în contact cu un alt furnizor din Irlanda, care la rândul său i-a trimis la un altul din Olanda.
Prin acesta din urmă, s-a ajuns la un acord pentru livrarea a 1,5 milioane de măşti pentru 1,5 milioane de euro. Cumpărătorii au pregătit logistica pentru transportul măştilor din Olanda cu 52 de camioane şi, în paralel, au efectuat un transfer bancar în Irlanda.
Au crescut suma, deși nu livraseră nimic
Însă chiar înainte de data recepţionării, aceştia au primit un mesaj că banii nu au ajuns şi că este necesar un transfer urgent de încă 880.000 de euro vânzătorului din Olanda pentru a garanta livrarea.
Acest nou transfer bancar a fost efectuat, dar măştile nu au sosit şi abia atunci cumpărătorii germani au presupus că sunt victimele unei escrocherii şi că, deşi compania olandeză cu care au crezut că au de a face există, site-ul acesteia a fost falsificat.
Au sesizat imediat banca, care la rândul său a cerut ajutor Diviziei pentru infracţiuni financiare a Interpol în încercarea de a urmări fondurile. Pe baza acestei proceduri, autorităţile irlandeze au reuşit să îngheţe cei 1,5 milioane de euro transferaţi acolo şi să identifice compania implicată.
În Olanda, pista celor 880.000 de euro transferaţi de Germania a fost găsită rapid, dintre care 500.000 fuseseră deja trimişi în Marea Britanie fiind destinaţi Nigeriei. Alerta Interpol a permis băncii britanice să îngheţe fondurile şi să le restituie Olandei.