Dupa ce a recurs la o emisiune de obligatiuni pentru construirea unei noi partii de schi si largirea celor existente, dubland domeniul schiabil al Predealului, primarul acestui municipiu, domnul Mihai Vestea, a anuntat lansarea, peste cateva luni, a unei noi emisiuni de obligatiuni municipale, cu scopul de a achizitiona tunuri de zapada. „Aceste utilaje vor fi prezente la Predeal inca din aceasta iarna”, declara domnul Vestea. Emisiunea de obligatiuni municipale va avea o valoare de zece miliarde lei si se va intinde pe o perioada de trei ani. Dobanda nu a fost inca stabilita, dar probabil ca se va folosi aceeasi formula de calcul ca si la prima emisiune (media dobanzilor la depozite si credite – BUBID si BUBOR – pe piata interbancara, la care se adauga unul-doua puncte procentuale). Astfel, emisiunea de obligatiuni ar putea sa aiba o dobanda de 31-32% pe an, cu aproximativ trei-patru puncte procentuale peste dobanda oferita la ora actuala de certificatele de trezorerie. Prima emisiune de obligatiuni Predeal, in valoare de cinci miliarde lei, a oferit pe primele sase luni o dobanda de 37% pe an, cu trei-patru puncte procentuale peste dobanda de la titlurile de stat. In prezent, dobanda oferita de obligatiunile Predeal si Mangalia pe cel de-al treilea trimestru de la lansare sunt de 36% respectiv 35% pe an, iar nou lansatele obligatiuni municipale Zalau ofera detinatorilor o dobanda de 35% pe an.
Alte sase emisiuni de obligatiuni se pregatesc sa iasa pe piata pana la sfarsitul acestui an si in prima parte a lui 2003. „Avem in pregatire emisiuni de obligatiuni municipale de 70 miliarde lei”, declara Viorel Udma, asociat la firma de consultanta financiara VMB Partners. Printre orasele care vor emite nu peste mult timp obligatiuni municipale se afla, conform domnului Udma, Targu Mures, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Baia Mare si din nou Mangalia. In doua-trei saptamani este posibil sa inceapa perioada de subscriere pentru obligatiunile municipale Alba Iulia, in prezent asteptandu-se aprobarile finale din partea CNVM pentru prospectul de emisiune. Pana acum, toate emisiunile de obligatiuni municipale au fost suprasubscrise, investitorii aratandu-se extrem de interesati de aceste plasamente, in special datorita randamentelor oferite. Atractivitatea acestor instrumente de economisire ar spori daca ar exista o piata secundara pentru tranzactionarea lor si, deci, posibilitatea de a fi transformate in cash inainte de a trece perioada pe care au fost emise. „Ca o piata secundara de obligatiuni sa fie lichida, ar trebui sa existe emisiuni de 100 miliarde lei sau chiar de 100 milioane de dolari”, declara domnul Stere Farmache, directorul Bursei de Valori Bucuresti.
Tunuri pentru nameti
4 iulie 2002, 12:00
Ultima modificare în 4 iulie 2002, 15:00
Dupa ce a recurs la o emisiune de obligatiuni pentru construirea unei noi partii de schi si largirea celor existente, dubland domeniul schiabil al Predealului, primarul acestui municipiu, domnul Mihai Vestea, a anuntat lansarea, peste cateva luni, a unei noi emisiuni de obligatiuni municipale, cu scopul de a achizitiona tunuri de zapada. "Aceste utilaje vor fi prezente la Predeal inca din aceasta iarna", declara domnul Vestea. Emisiunea de obligatiuni municipale va avea o valoare de zece miliard
Etichete: arhiva,
municipiului
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook