Turbomecanica, pierderi de 900.000 lei în primul semestru

Turbomecanica a încheiat primul semestru cu pierderi de 892.479 lei, comparativ cu un profit de 191.067 lei în aceeaşi perioadă din 2014, conform rezultatelor financiare remise Bursei de Valori Bucureşti.

Societatea a înregistrat, în perioada menţionată, venituri de 20,49 milioane lei, în creştere cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când raportase venituri de 14,03 milioane lei. 

Activele Turbomecanica totalizau, la finele lunii iunie, 115,66 milioane lei, iar capitalurile proprii 31,23 milioane lei. 

La 30 iunie 2015, societatea avea datorii totale în sumă de 84,43 milioane lei, faţă de 89,19 milioane lei în 2014. 

Turbomecanica produce motoare cu turbină de gaze şi ansamble mecanice pentru aeronave. 

AGERPRES