Recentele dezvăluiri despre candidatul la alegerile prezidențiale Mircea Geoană au fost comentate și analizate de Bogdan Comaroni, Octavian Hoandră și Robert Turcescu, în cadrul unui nou podcast difuzat joi, 3 octombrie, pe canalul de YouTube HAI Romania.
Recent, în presă au apărut noi informații despre relațiile de afaceri ale fostului șef de campanie al lui Mircea Geoană cu Aleksei Kozlov, un propagandist al Kremlinului. Subiectul a fost analizat în cadrul podcastului moderat de Robert Turcescu. Acesta i-a avut ca invitați pe jurnaliștii Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni.
Potrivit lui Hoandră, atacurile la adresa lui Geoană confirmă că este un candidat care contează în cursa prezidențială.
„Mie mi-e foarte greu să cred că americanii l-ar mai fi pus pe Geoană la NATO. Alianța are cel mai tare serviciu de informații din lumea asta”, a declarat jurnalistul. Conform acestuia: „Atacurile astea înseamnă că Geoană stă foarte bine”.
Americanii îl consideră de-al lor
În opinia lui Robert Turcescu, Mircea Geoană este un candidat susținut de o partea establishment-ului american.
„Sunt mai mult democrații care îl sustin”, a subliniat jurnalistul.
O opinie confirmată și de Bogdan Comaroni. Potrivit acestuia, dezvăluirea apărută în presă nu are nicio finalitate. „Nu este o dezvăluire de forță, dar are impact la popor. Se reiau legăturile lui Geoană cu Rusia”, a precizat jurnalistul. „Lucru care însă pe americani nu îi interesează, pentru că ei l-au pus la NATO”, a subliniat Comaroni.
Acesta a explicat că, în mod tradițional, postul de vicepreședinte al NATO revine Statelor Unite. „SUA sunt principalul finanțator și principala forță. Sunt puși șefi NATO din alte state, dar întotdeauna vicepreședintele este american. La Geoană a fost excepția. Au cedat americanii pentru că îl consideră de-al lor. Este pregătit la Aspen Institute, o pepinieră pentru cei care sunt în posturile cheie ale lumii”, a explicat Comaroni.
România, într-o poziție extraordinară
Potrivit acestuia, americanii și l-au asumat în pofida tuturor informațiilor existente despre tatăl lui Geoană, care a fost în Direcția de informații a armatei și avea studii făcute la Moscova.
„Aduci pe unul de-ăsta care îți oferă stabilitate la granița a două războaie. Pentru că baza de la Deveselu, imediat ce va fi dotată cu tot ce înseamnă rachete balistice și hipersonice, devine un punct nodal. Pe de altă parte, Turcia a cerut să adere la BRICS. Peste două săptămâni vom vedea ce se va întâmpla cu alte state care au cerut un fel de NATO al BRICS. Iar dacă Alianța va cere Turciei să iasă din NATO, părerea mea este că aceasta abia așteaptă ca baza de la Incirlik să nu mai fie la dispoziția NATO”, a explicat Comaroni
Jurnalistul a explicat că, în acest context, România ajunge într-o poziție extraordinar de importantă din punct de vedere militar. „Și atunci îți trebuie omul tău. Iar Geoană este mult mai bine cotat. Din punctul de vedere al americanilor, nu al meu”, a mai precizat jurnalistul.
În opinia sa, Geoană are șanse reale să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Cu condiția însă să nu facă „o gafă absolut monumentală”.
Ediția integrală a podcastului „Hai Live cu Turcescu” de joi, 3 octombrie, poate fi vizionată aici.