Guvernul turc ia în considerare impunerea pedepsei cu închisoarea de doi până la cinci ani pentru proprietarii care măresc excesiv chiriile. Încă nu s-a luat o decizie definitivă, pentru că ar fi o majorare inacceptabilă a pedepselor.
Măsurile vin în contextul în care Guvernul turc vrea să construiască 400.000 de noi locuințe într-un an în zonele afectate de cutremure, prin intermediul a aproximativ 500 de contractori.
Seismele din Turcia și Siria au provocat pagube de 34,2 miliarde de dolari
În luna ianuarie a acestui an, înainte de cutremure, prețurile locuințelor au crescut cu 56%, iar inflația a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele două decenii. În 2022, Parlamentul Turciei a plafonat majorarea chiriilor la 25%, dar această măsura va expira la 1 iulie 2023.
Cele două mari seisme care au avut loc pe data de 6 februarie în Turcia și Siria au provocat pagube în valoare de 34,2 miliarde de dolari, iar costurile totale de reconstrucție și redresare ar putea fi de două ori mai mari.
În sud-estul Turciei, 44.300 de persoane au fost ucise, iar peste 170.000 de clădiri din unsprezece provincii au fost distruse sau deteriorate.
OMS va sprijini Turcia în acțiunile de răspuns după cutremure
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus marți, pe data de 28 februarie, că organizația sa va sprijini Turcia în acţiunile de răspuns la cutremurele masive care au provocat moartea a peste 50.000 de persoane
Așadar, directorul OMS a spus că Turcia „face tot posibilul”, dar are nevoie în continuare nevoie de ajutor internaţional pentru a veni în sprijinul victimelor cutremurului.
Totodată, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că amploarea distrugerilor este „într-adevăr masivă” pentru istoria modernă, conform Reuters.
Seismele masive care au lovit sud-estul Turciei şi ţara vecină Siria în ultimele trei săptămâni au provocat rănirea a peste 108.000 de persoane în Turcia, unde milioane de oameni au fost nevoite să locuiască în corturi sau să se mute în alte oraşe.
Autoritatea pentru managementul situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor (AFAD) a anunțat că cea mai recentă replică seismică substanţială, cu o magnitudine de 5,6, s-a produs luni, provocând moartea a două persoane şi rănirea a 140.
Potrivit cifrelor oficiale, 32 de persoane au fost salvate din dărâmături.