Nimeni nu vrea Turcia în Europa
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a subliniat că europenii nu vor ca Turcia să fie în Europa. Acesta a atras atenția turcilor cî nu ar trebui să aibă speranțe mari, întrucât vor fi dezamăgiți.
„Turcia se poate orienta spre Occident şi ştim că în istoria Republicii Turcia au existat perioade de orientare intensă spre Occident, au existat perioade de orientare mai puţin intensă, dar, de asemenea, ştim foarte bine că, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, nimeni nu vrea Turcia în Europa, mă refer la europeni.
Şi în această privinţă, partenerii noştri turci nu ar trebui, probabil, să poarte ochelari roz” (expresie pentru un optimism debordant – n.r.), a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Ce așteptări are Turcia
Potrivit Reuters, un înalt oficial turc a declarat că Turcia aşteaptă progrese concrete din partea Uniunii Europene cu privire la călătoriile fără viză şi închiderea unor capitole în negocierile de aderare, în urma aprobării de către Ankara a aderării Suediei la NATO.
De asemenea, acesta a precizat că Turcia va dezvolta o relaţie „rezonabilă” cu Statele Unite şi se aşteaptă la rezolvarea promptă a unor probleme, cu toate că este posibil ca nu toate problemele să se rezolve. Oficialul citat a dat asigurări că Ankara nu îşi va strica prietenia cu Rusia, în contextul apropierii sale de Occident.
Același lucru l-a menționat și purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, care a transmis că Rusia intenționează să dezvolte relațiile cu Turcia în beneficiul ambelor state.
„Cu toate dezacordurile cunoscute, intenţionăm să dezvoltăm dialogul şi relaţiile noastre cu Republica Turcia acolo unde este benefic pentru noi şi unde este benefic pentru ei”, a adăugat Dmitri Peskov.
Turcia va sprijini aderarea Suediei la NATO
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat decizia lui Recept Tayyip Ergodan, salutând „o zi istorică” pentru Alianța Nord Atlantică.
„Sunt bucuros să anunţ că preşedintele Erdogan a acceptat să transmită protocolul de aderare a Suediei Parlamentului Turciei cât mai curând posibil şi să acţioneze cu adunarea pentru a garanta ratificarea”, a spus, luni, premierul Sueidie, Ulf Kristersson, relatează agenția de presă AFP.
NATO a publicat deja pe site-ul său o declaraţie de presă în şapte puncte, la finalul căreia se spune că „având în vedere imperativele de descurajare şi apărare a zonei euro-atlantice, Turcia va transmite Protocolul de aderare a Suediei către Marea Adunare Naţională şi va colabora îndeaproape cu aceasta pentru a asigura ratificarea.”