Turcia face verificări în Libia. Ministrul Apărării își inspectează unitățile militare

turcia

Sursă foto: pixabay

Turcia face verificări în Libia. Ministrul Apărării își inspectează unitățile militare. Hulusi Akar și doi responsabili ai armatei au sosit, astăzi, după apelul mareşalului Khalifa.

Ministrul apărării al Turciei, Hulusi Akar, a sosit sâmbătă în Libia, împreună cu doi responsabili ai armatei, pentru a inspecta unităţile militare turce prezente în ţară, a anunţat Ministerul Apărării turc, informează AFP, citat de Agerpres.

Această vizită inopinată a survenit la o zi după apelul mareşalului Khalifa Haftar, care deţine puterea în estul Libiei, de a alunga „ocupantul” turc, în timp ce au loc negocieri pentru a scoate această ţară din impas.

Libia este cufundată în haos după prăbuşirea regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011 şi două autorităţi îşi dispută aici puterea: Guvernul de Uniune Naţională (GNA) cu sediul la Tripoli, recunoscut de ONU şi susţinut de Turcia, şi forţele conduse de Khalifa Haftar, susţinut de Rusia şi Emiratele Arabe Unite.

Turcia îi va susține în continuare

Susţinerea turcă acordată GNA, în special prin trimiterea de consilieri militari şi de drone, i-a permis acestui guvern să înregistreze câteva victorii lângă Tripoli în faţa forţelor mareşalului.

Parlamentul turc a adoptat marţi o moţiune ce prelungeşte cu 18 luni autorizaţia pentru desfăşurarea de militari în Libia, unde intervenţia Ankarei alături de guvernul de la Tripoli a inversat cursul conflictului.

Mareşalul Haftar a afirmat vineri că „nu va exista pace în prezenţa unui colonizator pe pământul nostru”, într-un discurs susţinut cu ocazia celei de-a 69-a aniversări a ţării, în timp ce în aceeaşi zi liderul GNA, Fayez al-Sarraj, i-a îndemnat de la Tripoli pe compatrioţii săi „să întoarcă pagina neînţelegerilor pentru a ajunge la stabilitate”.

Un armistiţiu semnat în octombrie sub egida ONU şi în general respectat le-a permis de atunci celor două părţi adverse să revină la masa negocierilor.