Cei doi speră să convingă autoritățile de la Ankara să înceteze ofensiva militară din nord-estul Siriei. Aceasta a fost lansată după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că retrage forţele americane staţionate în zonă, o decizie care a fost criticată chiar şi de susţinători ai săi, dar pe care liderul de la Casa Albă continuă să şi-o apere.
”Rezoluția adoptată cu o majoritate bipartizană de 354 de voturi pentru și 60 împotrivă cere SUA să îi protejeze pe kurzi și Casei Albe să prezinteun plan clar și specific de înfrângere definitivă a grupului Stat Islamic. Rezoluția a fost aprobată de toți congremenii democrați și de 129 de congresmeni republicani. Ea este cea mai semnificativă respingere bipartizană a policiii preşedintelui Trump de până acum.”, s-a spus la Radio România Actualități.
”La scurt timp, apoi, într-o întâlnire la Casa Albă, dedicată răspunsului SUA la ofensiva Turciei, preşedintele Trump i-a confruntat pe liderii democrați din Congres, calificând-o pe Nancy Pelosi speakerul Camerei Reprezentanților drept un politician de mâna a treia. După întâlnirea de la Casă Albă, Nancy Pelosi a declarat reporterilor că preşedintele a cedat nervos. Se așteaptă ca astăzi senatorii republican Lindsey Graham și democrat Chris Van Hollen să introducă în plenul Senatului un proiect de lege privind impunerea de sancțiuni împotriva Turciei.”, s-a adăugt la același post de radio.
”La New York, Consiliul de Securitate a adoptat ieri o scurtă declarație în care cei 15 spun că sunt îngrijorați de riscul deteriorării situației umanitare din nord-estul Siriei și de cel al evadării luptărilor grupului Stat Islamic.”, s-a conchis.