Economia Turciei a intrat în recesiune după o scădere de 13,8% a Produsului Intern Brut (PIB) în primul trimestru din 2009, cel mai mare declin trimestrial din istoria ţării, au anunţat,marţi autorităţile de la Ankara.
Contracţia record din primul trimestru al anului a amplificat cererile mediului de afaceri din Turcia pentru încheierea rapidă a unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, precizează Mediafax.
Scăderea PIB din primele trei luni ale anului a depăşit estimările analiştilor care se aşteptau la o contracţie economică de 11,6%.
Economia Turciei a scăzut cu 6,2% în ultimul trimestru al anului trecut şi a avansat cu doar 1% pentru întreg anul 2008.
Fondul Monetar Internaţional prognozează o scădere a economiei Turciei de 5,1% în 2009.
SURSA: Mediafax