Turcia îşi recheamă ambasadorul din Germania după recunoaşterea genocidului contra armenilor de către Bundestag

Turcia îşi recheamă ambasadorul din Germania, pentru consultări, după ce Bundestagul (camera inferioară a parlamentului federal de la Berlin) a adoptat cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie prin care se recunoaşte genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, a anunţat joi premierul turc Binali Yildirim.

Turcia, partener esenţial al Germaniei şi al Uniunii Europene în eforturile de limitare a fluxului de imigranţi ilegali către Europa, a criticat joi adoptarea de către deputaţii germani, în aceeaşi zi, a unei rezoluţii prin care se recunoaşte genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, estimând că documentul reprezintă ''o eroare istorică'' şi că el este ''nul şi neavenit'', transmite AFP. 

''Recunoaşterea de către Germania a anumitor acuzaţii nefondate şi deformate constituie o eroare istorică'', a reacţionat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Ankara, Numan Kurtulmus, pe contul său de Twitter. 

Premierul turc Binali Yildirim a apreciat că ''lobby-ul armean rasist este responsabil pentru decizia eronată a deputaţilor germani''. 

Deputaţii germani au adoptat joi, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie prin care se recunoaşte genocidul contra armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915, text denunţat vehement de către Ankara, relatează AFP şi Reuters. 

Un singur membru al Bundestagului a votat împotriva rezoluţiei, iar un altul s-a abţinut de la vot, a anunţat preşedintele camerei inferioare a legislativului german, Norbert Lammert. 

Adoptarea rezoluţiei a avut loc prin ridicarea mâinii, voturile favorabile documentului nefiind numărate. 

Deşi Ankara recunoaşte faptul că mulţi armeni creştini au fost ucişi în confruntările cu forţele otomane, ea neagă faptul că ar fi fost omorâţi sute de mii de armeni, că a existat o campanie organizată de epurare etnică contra armenilor sau că au existat dispoziţii în acest sens din partea autorităţilor otomane.

AGERPRES