Operaţiunile au fost suspendate 'din cauza închiderii spaţiului aerian' utilizat de aceste misiuni, a declarat un responsabil american, sub rezerva anonimatului.
SUA folosesc baza de la Incirlik pentru a efectua misiuni aeriene împotriva SI, având desfăşurate drone, avioane de război electronic Prowler şi avioane de atac la sol A-10.
Vineri seară, în timpul tentativei de puci, un responsabil american indicase că operaţiunile de la Incirlik împotriva ţintelor jihadiste nu erau afectate.
'Situaţia s-a schimbat din cauza închiderii spaţiului aerian', a revenit el sâmbătă.
Acelaşi responsabil a precizat că, deşi furnizarea de electricitate a fost oprită în zona bazei, operaţiunile ar putea fi desfăşurate datorită generatoarelor, 'însă avem nevoie de spaţiul aerian'.
Autorităţile locale au interzis intrările şi ieşirile din baza aeriană de la Incirlik, în sudul Turciei, unde a şi fost întreruptă furnizarea de electricitate, a anunţat sâmbătă consulatul SUA la Adana (sud), pe site-ul său.
'Vă rugăm să evitaţi baza până la restabilirea operaţiunilor normale', a adăugat consulatul SUA în mesajul adresat cetăţenilor americani.
Potrivit unui responsabil al Pentagonului, comandamentul militar american în Europa a ordonat forţelor sale din Turcia să ia măsurile de protecţie maxime după tentativa de puci militar din noaptea de vineri spre sâmbătă.
SUA au 2.200 de militari şi membri ai personalului civil al Pentagonului desfăşuraţi în Turcia, stat NATO şi partener crucial al Washingtonului în regiune.
Circa 1.500 dintre aceştia sunt staţionaţi la Incirlik, bază militară din sudul ţării de unde aviaţia americană declanşează misiuni împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.
Protecţia forţelor a fost ridicată la nivelul 'Delta', care se aplică, de exemplu, în caz de atentat terorist sau când un atac este considerat iminent. Toate activităţile neesenţiale au fost suspendate şi toate resursele au fost concentrate pe apărarea în caz de atac.AGERPRES