O agenție de presă de stat rusească a transmis marți că Rusia și Turcia au semnat un contract pentru achiziționarea unui al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400. Un oficial turc din domeniul apărării respins imediat ştirea.

Agenția de presă TASS l-a citat pe șeful serviciului de cooperare militară al Rusiei, Dmitri Șugaiev, care ar fi spus: „Vreau să menţionez că un contract relevant a fost deja semnat. Acesta prevede localizarea producției anumitor componente ale sistemului”.

Achiziționarea inițială de către autorităţile de la Ankara, în 2020, a sistemului rusesc S-400 a înfuriat autorităţile din Statele Unite care au impus ulterior sancțiuni Turciei.

Turcia spune că nu există în desfășurare noi acorduri

Un oficial turc din domeniul apărării a declarat marți că „nu există noi acorduri”, a arătat Reuters.

„Contractul inițial care a fost semnat cu Rusia pentru achiziționarea de S-400 includea deja două loturi. Achiziția unui al doilea lot a fost inclusă în planul inițial și în contractul aferent”, a spus oficialul.

„Prin urmare, nu avem nicio evoluție concretă care merită raportată. Procesul este în desfășurare și nu există noi acorduri”.

Orice nou contract de apărare între Rusia și Turcia ar îngrijora serios administraţia de la Washington într-un moment în care încearcă să izoleze Rusia și să mențină unitatea NATO în fața invadării Ucrainei de către Rusia.

SUA a impus sancțiuni industriei de apărare a Turciei

Turcia și Rusia au semnat în decembrie 2017 un prim acord privind livrările de baterii rusești de rachete sol-aer S-400, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Turcia a primit primele livrări în iulie 2019. Ca răspuns, SUA a impus sancțiuni industriei de apărare a Turciei în decembrie 2020 și a expulzat Ankara din programul fabricării de avioane de luptă de generaţia a V-a F-35.

Turcia nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, dar a fost activă în eforturile de mediere de când Rusia a invadat Ucraina în februarie. A jucat un rol esențial în negocierea unui acord pentru a permite reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Trebuie spus că pe fondul tensiunilor cu Occidentul, Vladimir Putin a dat ordinul iar Rusia şi-a accelerat în ultimii ani dezvoltarea de noi arme. Iar sistemul de apărare antiaeriană de nouă generație S-500 este unul dintre ele și care, în contextul războiului actual, nu ar trebui ignorat. Denumit ”Prometheus”, sistemul S-500 este dezvoltat ca o generație nouă de sisteme de rachete antiaeriene, fiind considerat mult mai puternic decât sistemul S-400 Triumf SAM,