‘Turcia este o ţară care ameninţă pe toată lumea’, a declarat alesul francez de origine armeană pe postul de radio public France Inter, citând ‘Israelul, Ciprul, Grecia’. ‘Turcia – am numărat -, în mai puţin de un an, a ameninţat peste şapte ţări: consideraţi că aşa se cuvine să se desfăşoare relaţiile internaţionale?’, a spus Patrick Devedjian, fost ministru al industriei, actual deputat al partidului prezidenţial UMP.
‘Cred mult în societatea civilă turcă. Dar, din păcate, când Turcia are un laureat Nobel strălucitor ca /scriitorul/ Orhan Pamuk /2006/, îl dă în judecată pentru că /acesta/ spune că genocidul armean este o realitate’, a adăugat politicianul francez.
‘În ţara noastră, cerem ca Turcia să înceteze difuzarea propagandei sale negaţioniste’, a explicat el votul de joi al Adunării naţionale franceze.
Patrick Devedjian a denunţat totodată ‘demonstraţia de violenţă organizată de statul turc pe teritoriul Franţei cu ocazia dezbaterii’ proiectului de lege.
‘Legea nu este una memorială, nu este pentru a ne aminti de nişte evenimente istorice. Este o lege care pedepseşte negaţionismul excesiv. Cuvânt excesiv are importanţa sa, pentru că nu împiedică dezbaterea intelectuală’, a menţionat politicianul francez.
‘Este un act politic: într-un moment când Turcia vrea să intre în Uniunea Europeană şi să se prezinte ca o ţară care apără drepturile omului, această lege permite dezvăluirea atitudinii Turciei pe scena internaţională şi arată că Turcia nu este o ţară a drepturilor omului’, a insistat Devedjian.
Camera inferioară a parlamentului francez a votat joi legea care transformă în infracţiune negarea genocidului armean. Deputaţii francezi au aprobat proiectul de lege privind negarea genocidurilor, între care cel asupra armenilor în 1915, în pofida avertismentelor şi indignării manifestate de Turcia şi prezenţei a mii de manifestanţi în jurul sediului Adunării Naţionale. În timpul dezbaterilor, unii deputaţi francezi au criticat ceea ce ei au numit propagandă turcă menită să le modifice opiniile.
Turcia afirmă că şi-au pierdut viaţa până la 500.000 de armeni în cursul confruntărilor şi al deportărilor forţate spre Irak, Siria şi Liban, foste provincii otomane, negând însă orice intenţie turcă de exterminare a armenilor. La anunţarea rezultatului votului, Ankara şi-a rechemat ambasadorul la Paris.
Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie aprobat şi de Senatul francez, la o dată ce nu a fost încă stabilită.
SURSA: Agerpres