Turcia se află în discuții cu Oman pentru gaze naturale: Vom acționa atunci când condițiile comerciale vor fi adecvate
Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale spune că țara sa poartă discuții cu Oman pentru comerțul cu gaze naturale. Oficialul turc a reamintit că s-a angajat în eforturi diplomatice pentru energie luna trecută, vizitând mai multe țări, pe fondul creșterii puternice a prețurilor globale la energie.
„În Oman, am purtat discuții privind comerțul cu gaze naturale. Vom acționa atunci când condițiile comerciale vor fi adecvate”, a declarat ministrul turc Fatih Dönmez.
Ministrul turc s-a întâlnit cu mai mulți omologi
Ministrul Fatih Dönmez a mai declarat că a participat la reuniunea miniștrilor Energiei din cadrul G7 din Indonezia. De asemenea, acesta a mai avut întâlniri cu oficiali din alte țări în marja evenimentului.
„Ulterior, m-am întâlnit cu Modh Bakke Salleh, președintele Petroliam Nasional Berhad (PETRONAS), în Malaezia. Aceasta a fost o întâlnire importantă. Am convenit să stimulăm cooperarea dintre cele două țări. Ne vom consolida eforturile în domeniul explorării hidrocarburilor”, spune acesta.
Importurile de gaze naturale au scăzut în Turcia
Presa internațională scrie că importurile de gaze naturale ale acestei țări au scăzut cu 5,64% în ritm anual 3,84 miliarde de metri cubi în luna iunie. Acesta date au fost oferite de Autoritatea de reglementare a pieței energiei (EPDK).
În același timp, consumul de gaze natural al Turciei a scăzut cu peste 21 la sută în această lună față de acum un an, până la 3,05 miliarde de metri cubi.
Datele mai arată că volumul de stocare a gazelor naturale a crescut cu 4,54%, la 2,7 miliarde de metri cubi, în timp ce aproximativ 3,3 miliarde de metri cubi de gaze naturale au fost importate prin conducte, în scădere cu 13,5%.
De asemenea, Hurriyet Daily News a mai scris că Turcia i-a sporit achizițiile de GNL cu 102%, până la 561 de milioane de tone.
Rusia, cel mai mare furnizor de gaze al Turciei
Sursa anterior citată mai spune că Rusia a fost cel mai mare furnizor de gaze naturale, cu 1,7 miliarde de metri cubi, dar importurile din această țară au scăzut cu aproape 30 la sută de la an la an, în timp ce ponderea Iranului a fost de 22,2 la sută, sau 855 de milioane de metri cubi, în scădere de la 867 de milioane de metri cubi în iunie 2021.
Țara și-a majorat importurile de gaze naturale din SUA cu 100% față de anul trecut, la 299 milioane de metri cubi, iar importurile din Azerbaidjan au crescut cu 40%, la 729 milioane de metri cubi.
Importuri de gaze naturale de 30,8 miliarde de metri cubi
Importurile de gaze naturale s-au ridicat la 30,8 miliarde de metri cubi în prima jumătate a anului 2022, în creștere cu 1,7% de la an la an, în timp ce consumul intern a urcat cu 0,45%, la aproximativ 32 de miliarde de metri cubi.
În ultimul Program pe termen mediu, care include previziuni macroeconomice și estimări pentru 2023-2025, guvernul prevede că importurile de energie ale Turciei se vor ridica la 103,5 miliarde de dolari în 2022.
Potrivit programului, se așteaptă ca factura de import de energie a țării să scadă la 85 de miliarde de dolari anul viitor și în continuare la 76,3 miliarde de dolari în 2024. În 2025, Türkiye ar trebui să cheltuiască 70,9 miliarde de dolari pentru importurile de energie, prevede guvernul.