Un proiect de lege trimis marţi Parlamentului permite contribuabililor să-şi ramburseze datoriile către instituţiile statului pe o perioadă de trei ani, începând cu luna iulie, şi să beneficieze de o reducere dacă vor plăti în avans, a declarat ministrul turc de Finanţe, Naci Agbal. Potrivit acestuia, suma vizată de această măsură este de cel puţin 73 de miliarde de lire turceşti.
"Îi ajutăm pe cetăţenii care au probleme şi în acelaşi timp creăm noi venituri la buget. Suntem într-o perioadă în care politica fiscală trebuie să susţină creşterea economiei, care pare că trece printr-un declin ciclic din cauza unor factori interni şi externi", a declarat Agbal.
Măsura reprezintă practic o prelungire a amnistiei fiscale anunţată după puciul eşuat de anul trecut, amnistie fiscală care a vizat doar sumele datorate statului până în luna iunie 2016. Noul proiect legislativ va extinde perioada referitoare la sumele datorate statului până la finele lunii martie 2017 şi este ultima dintr-o serie de măsuri fiscale destinate stimulării economiei. Agbal precizează că toate aceste măsuri sunt "temporare" pentru a da economiei un impuls necesar.
Anul trecut, când Naci Agbal a anunţat o amnistie fiscală similară, contribuabilii au profitat pentru a restructura taxe neplătite şi amenzi în valoare de peste 20 de miliarde de dolari. Însă cele mai recente date privind deficitul bugetar arată că veniturile, care potrivit oficialilor turci ar fi trebuit să crească pe măsură ce economia creşte, nu se ridică la nivelul cheltuielilor. În luna martie 2017, deficitul bugetar a atins cel mai ridicat nivel de după 2006, în condiţiile în care veniturile au scăzut cu 3% comparativ cu luna martie 2016, iar sumele colectate din TVA au scăzut cu o treime comparativ cu 2016.
AGERPRES