Turcia va juca un rol cheie în criza dintre Rusia şi Ucraina

Turcia, care în ultimii ani şi-a asumat rolul de a schimba jocul în regiuni precum Siria, Libia, Nagorno Karabah prin iniţiativele lansate, va avea discuţii privind asumarea rolului de mediator în problemele dintre Rusia şi Ucraina. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că în cadrul convorbirii telefonice de astăzi dintre preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi preşedintele Recep Tayyip Erdoğan, „va fi abordat şi subiectul legat de rolul de mediator al Turciei în criza cu Ucraina”, arată sabah.com.tr.

Această situaţie evidenţiază extinderea, în ultima perioadă, a sferei de influenţă a Ankarei în politica externă în privinţa problemelor existente în lume. Surse diplomatice au declarat că Turcia se pronunţă în favoarea păcii în regiune şi au adăugat: „Dorim ca Marea Neagră să fie o mare a liniştii şi stabilităţii, nu o mare a tensiunilor”.

Principalul punct de pe agenda NATO este Rusia

Comunicarea eficientă dintre preşedintele Erdoğan şi Putin a împiedicat amplificarea crizelor generate de problemele regionale, şi în primul rând a crizelor din cadrul proceselor Astana şi Soci. Referitor la evoluţiile dintre cele două părţi din ultima perioadă, Ambasada Rusiei de Ankara a transmis: „În ciuda unor discrepanţe serioase dintre Rusia şi Turcia privind problemele internaţionale importante, discuţiile asupra acestor discrepanţe au loc, întotdeauna, într-un cadru prietenesc, deschis şi de respect reciproc.”

Şi la reuniunea miniştrilor de externe a ţărilor NATO, ce s-a desfăşurat în capitala Letoniei, Riga, unul din punctele ordinii de zi a fost legat de supoziţiile privind consolidarea prezenţei militare ruse la graniţa cu Ucraina.

Turcia şi Ucraina sunt una pe orbita de interese a celeilalte

În ultima perioadă, şi relaţiile dintre Ankara şi Kiev au progresat în numeroase domenii, în primul rând în domeniul industriei de apărare. În cadrul dialogului politic dintre Ucraina şi Turcia au loc contacte intense. Conform analiştilor de politică externă, din punctul de vedere al poziţiei geografice a celor două ţări, cât şi a intenţiei de dezvoltare reciprocă, în domenii precum economia şi comerţul, transporturi, energie, apărare şi altele, ele se situează una pe orbita de interese a celeilalte. Atrage atenţia şi achiziţia de către Ucraina a dronelor de producţie turcă Bayraktar TB2, renumite în zonele de conflict ale Ucrainei.

Turcia condiţionează achiziţia de drone militare de respectarea drepturilor omului în regiunile sensibile şi precizează că nu trebuie să dea socoteală niciunei ţări atunci când dronele sunt folosite de Ucraina. Ankara menţionează că ţara care achiziţionează un produs de apărare îşi asumă şi responsabilitatea utilizării acestuia odată ce îl primeşte.

Turcia nu recunoaşte anexarea Crimeii. Susţine integritatera teritorială a Ucrainei şi aminteşte acest lucru atât la reuniunile Uniunii Europene, cât şi pe portalurile internaţionale. De asemenea, Ankara susţine soluţionarea crizei din Donbas în cadrul frontierelor Ucrainei.