Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis marți, 9 februarie, că Turcia vrea să ajungă pentru prima dată pe Lună în cadrul programului său naţional spaţial în 2023. Declarația a fost făcută după ce Erdogan a discutat, luna trecută, cu liderul Tesla şi SpaceX, Elon Musk.
Turcia vrea să ajungă pe lună! Recep Tayyip Erdogan a detaliat, în cadrul declarației făcute marți, că misiunea va avea două faze, conform reuters.com
„Prima aterizare se va face pe Lună cu rachetele noastre hibride naţionale şi autentice care vor fi lansate pe orbită la sfârşitul anului 2023 prin cooperare internaţională”, a declarat președintele Turciei.
Turcia vrea să ajungă pe lună
Trebuie menționat că Erdogan nu a furnizat mai multe detalii privind această cooperare. Luna trecută, Erdogan a discutat cu liderul Tesla şi SpaceX Elon Musk despre o posibilă cooperare în domeniul tehnologiilor spaţiale cu companii turce.
În cadrul unui eveniment desfăşurat la Ankara, Erdogan a anunţat un program cu zece obiective strategice, printre care se numără şi trimiterea unui cetăţean turc într-o misiune ştiinţifică în spaţiu.
Luna trecută, Turcia a lansat satelitul Turksat 5A pe orbită din SUA, în urma unei cooperări cu SpaceX. Satelitul Turksat 5B urmează să fie lansat în al doilea trimestru al lui 2021.
De asemenea, Turcia intenţionează să-şi realizeze obiective strategice în spaţiu în termen de zece ani, a mai spus Erdogan, adăugând că ţara îşi va ameliora tehnologiile de lansare a sateliţilor şi că va înfiinţa un port spaţial împreună cu alte ţări aliate.
„Picioarele noastre vor fi pe Pământ, iar ochii noştri vor fi în spaţiu. Rădăcinile noastre vor fi pe Pământ, iar crengile noastre vor fi sus în cer”, a punctat Erdogan.
Cum a devenit una dintre cele mai puternice armate din Europa
Întinsă pe două continente, Turcia are una dintre cele mai puternice forțe armate din Europa sau Asia. Este a doua cea mai mare armată din NATO. O recomandă armele puternice.
După căderea Uniunii Sovietice, armata turcă s-a redus, micșorându-se de la aproximativ 370.000 la 260.000 de oameni, în timp ce trecea la o forță complet mecanizată, scrie NationalInterest.
În prezent, forțele armate ale Ankarei, care numără 400.000 de oameni, sunt împărțite în armată, forțe aeriene și Marina. Un corp de forțe speciale este subordonat direct Statului Major turc.
O mare parte din echipamentul militarilor turci este fabricat în străinătate, dar țara face eforturi pentru a-și construi baza industrială militară. Turcia dezvoltă tancuri și rachete produse la nivel local și extinde legăturile cu contractanții străini. Companiile turcești au fost subcontractanți pentru avionul F-35 Joint Strike Fighter, iar Ankara dezvoltă acum propriul avion de luptă.