În prezent, fabrica produce 200 km/an, urmând ca, după injecţia de capital, să producă 400 km de ţeavă anual. Superlit România, este principalul producător de conducte PAFSIN – Poliester Armat cu Fibre de Sticlă şi Inserţie de Nisip (GRP – Glass Reinforced Pipes). Investiţia va cuprinde dezvoltarea unei noi linii de fabricare a conductelor prin tehnologia centrifugă.
„În perioada imediat următoare ne-am propus să avem cât mai multe contacte cu companii de profil şi beneficiari din UE“, a declarat Bogdan Niţu, directorul Superlit.
Compania a finalizat proiecte privind construcţia unor microhidrocentrale, reabilitarea de rețele de apa şi canalizare (finanțate de UE prin POS Mediu), canale de irigații şi infrastructură de transport. Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 16 milioane lei, cât a înregistrat în 2009, la peste 26 milioane lei (6,17 mil. euro) în 2010.
Printre cele mai importante contracte derulate de Superlit România se numără cel cu Electromagnetica – pentru Microhidrocentralele de la Brodina (Suceava), cu o valoare totală de 2,5 milioane euro. În acest moment, compania mai gestionează un contract finanţat prin ISPA – Staţia de Epurare Brăila.
Holdingul Grup Romet, din care face parte şi Superlit, este controlat de omul de afaceri Constantin Toma (51 de ani), care ocupă poziţia 27 în Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 210-215 mil. euro. Afacerile acestuia se învârt în jurul echipamentelor pentru tratarea apelor şi pentru agricultură.