Prezentatoarea turcă de sport Sinem Okten a fost surprinsă să vadă că i-a fost respinsă de două ori cererea de viză pentru spațiul Schengen. Datele arată că turcii sunt tot mai frecvent respinși.
„Am aplicat mai întâi în Germania, apoi în Franța. Ambele mi-au respins cererea”, a spus Sinem Okten, care a adăugat că a călătorit de multe ori în străinătate, dar că este pentru prima dată când are această problemă.
Ankara acuză că acțiunea este deliberată
Datele arată că turcii care solicită vize pentru cele 26 de țări din Schengen sunt tot mai des respinși, informează Reuters.
Ankara a declarat săptămâna aceasta că este vorba de un efort deliberat de a-l pune pe președintele Tayyip Erdogan într-o poziție dificilă înaintea alegerilor de anul viitor, acuzație pe care Uniunea Europeană o neagă.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că el crede că timpii lungi de procesare și creșterea observată a ratelor de respingere au fost deliberate, adăugând că a ridicat problema în cadrul întâlnirilor cu omologii săi.
„Din nefericire, SUA și unele țări occidentale din UE și din afara UE acordă cetățenilor noștri programări pentru vize cu un an, cu 6-7-8 luni mai târziu. De asemenea, a crescut rata de respingere. Acest lucru este planificat și deliberat”, a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu.
UE spune că cererile nu sunt respinse din motive politice
Potrivit datelor de pe schengenvisainfo.com, anul trecut, 16,5% dintre solicitanții din Turcia nu au primit viză, în creștere de la 12,5% cu un an înainte. Respingerile Schengen au fost de doar 4% în 2015 și au început să crească în 2017 pentru turci, arată datele.
„În general, ratele de respingere a cererilor de viză Schengen au crescut la nivel mondial … însă, în comparație cu alte țări, precum Rusia, creșterea ratei de respingere a Turciei este mult mai mare și consistentă”, a declarat Shkurta Januzi, redactor-șef la SchengenVisaInfo.com.
Okten a declarat că ambasada germană nu a oferit niciun motiv pentru respingerea cererii sale. Un document al ambasadei Franței, consultat de Reuters, a declarat că nu a văzut suficiente dovezi că prezentatoarea TV ar putea să-și finanțeze șederea în Franța sau să se întoarcă în Turcia.
De cealaltă parte, Nikolaus Meyer-Landrut, șeful delegației UE în Turcia, a declarat pentru sursa citată că cererile sunt tratate în funcție de meritele lor și nu din motive politice, adăugând că în Turcia se înregistrează un număr relativ mai mare de cereri incomplete și potențial frauduloase.