România ar avea un potenţial enorm în zona de turism balnear, însă potrivit celor doi miniştri, acest potenţial nu este exploatat din cauza lipsei de colaborare instituţionale a autorităţilor din sănătate cu patronatele şi industria de profil turistic. Dacă în trecut, în România exista un turism balnear dezvoltat, în urma campaniilor anti-aging şi a promovării tratamentelor Anei Aslan, acum acest domeniu a scăzut foarte mult, sub potenţialul existent, în special din cauza diminuării investiţiilor în infrastructura specifică.
"România are peste 80 de staţiuni balneare, mai mult de jumătate din acestea fiind de interes naţional şi internaţional, însă exportul de servicii de sănătate din domeniul balnear este extrem de redus, deoarece componenta medicală nu este suficient de bine reprezentată, iar marketingul acestor servicii nu este acoperit de elemente care să dea încredere celor care ar putea să beneficieze de aceste servicii", a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
"Este un produs pe care vrem să-l exploatăm, în sensul că aşteptăm să vină turişti străini. Avantajul acestui tip de turism este că cei care vin la relaxare nu vin singuri, vin însoţiţi de familie. Aceştia au capacitatea, dacă sunt mulţumiţi de servicii, să promoveze turismul balnear în ţările de provenienţă şi, ca atare, acest mecanism de dezvoltare a unui marketing eficient şi a finanţării infrastructurii în zona balneară arată că România are potenţial mare şi este obligaţia noastră să valorificăm acest potenţial", a declarat Hellvig, potrivit Agerpres.
Şeful de la MDRT a subliniat că scopul nu este de a ocupa un procent din piaţa de turism din România, ci important este să existe un procent dintr-un business, dintr-un domeniu turistic care să aducă o contribuţie cât mai mare în PIB.
"Obiectivul nostru nu este de a ocupa o cotă de piaţă, ci de a fi competitivi şi cred că România are obligaţia de a fi perfectă în ceea ce face. Suntem într-o piaţă globalizată, într-o piaţă care nu ne permite să fim jucători de mâna a doua. În orice domeniu trebuie să fim performanţi şi, ca atare, nu ne permitem să facem lucrurile la jumătate de măsură", a spus el.
Rolul MS ar fi preponderent de certificare a calităţii serviciilor medicale pe care poate să le ofere în domenii precum balneologie, stomatologie sau chirurgie cardiacă. "În acest sens, sunt în curs de evaluare staţiunile balneare, să vedem ce servicii se pot dezvolta, ţinând seamă de resursele sanogene, după care vom pune la dispoziţia investitorilor interesaţi informaţiile, astfel ca aceştia să dezvolte potenţialul pentru sănătate al acestor staţiuni. Dorim ca împreună cu Ministerul Turismului să dezvoltăm astfel de servicii", a subliniat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
În luna mai a acestui an, Eduard Hellvig, a afirmat la audierile din comisiile parlamentare înainte de numire că intenţionează să dezvolte, în colaborarea cu Ministerul Muncii, un program prin care pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de vouchere pentru staţiuni.