Autoritățile de la Zagreb au decis impunerea restricțiilor după ce Croația a înregistrat miercuri 358 de cazuri de coronavirus, un număr record de la începutul pandemiei de COVID-19.
Așadar, după deschiderea frontierelor pentru turiști, Croația s-a trezit cu un număr mare de cazuri zilnice. În timpul stării de urgență s-au înregistrat mai puțin de 100 de cazuri pe zi, cifră care s-a apropia de zero la mijlocul lunii mai.
Guvernul și-a asumat un risc
Guvernul croat recunoaşte că şi-a asumat un risc prin primirea turiştilor străini pentru a evita un eşec al sezonului estival, în condiţiile în care turismul generează o parte semnificativă a PIB-ului ţării. Chiar şi aşa, în iulie erau înregistraţi în Croaţia două milioane de turişti străini, jumătate faţă de iulie 2019.
Noile reguli impuse
Excluzând impunerea unor măsuri severe, executivul de la Zagreb a decis totuşi instituirea unor restricţii. Astfel, purtarea măştii va fi obligatorie în toate spaţiile închise unde sunt mai mult de trei persoane, în cafenele şi restaurante atunci când clienţii nu beau şi nu mănâncă, precum şi în muzee şi în timpul serviciilor religioase.
Nunţile şi funeraliile vor fi limitate la participarea a cel mult 50 de persoane, iar evenimentele în familie la cel mult 20 de persoane, vizitele în căminele de bătrâni vor fi suspendate, iar sălile de fitness vor fi închise, după ce s-a constatat că unele dintre acestea din urmă au declanşat focare.
În ultimele zile, Marea Britanie şi Germania au impus carantina şi alte măsuri de precauţie în cazul turiştilor reveniţi din unele regiuni ale litoralului croat, în timp ce Italia îşi testează pentru COVID-19 cetăţenii care se întorc din Croaţia.
Coronavirus în România
Până astăzi, 26 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 81.646 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
36.286 pacienți au fost declarați vindecați și 9.911 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.256 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.