Inovația sezonului în materie de vacanțe o reprezintă turismul cultural. Mai precis, spun turoperatorii, circuitele în urma cărora turiștii obțin mai multe informații despre istoria, cultura și civilizația locului, devin din ce în ce mai populare. Iar bugetul mediu este cuprins între 1.000 și 2.000 de euro.
Să înțelegi ce înseamnă continuitatea sau apartenența în era vacanţelor exotice, la prima vedere, pare floare la ureche. Acele povești despre monumente cu valoare istorică, despre locuri unde s-au purtat diverse bătălii sau minunatele călătorii în universul personalităţilor autohtone, fie că vorbim aici despre pictori, muzicieni, scriitori sau cercetători, stârnesc, de la an la an, interesul turiștilor. Dacă pe plan local suntem într-o fază incipientă a circuitelor culturale, există însă tendința de promovare a Europei ca destinațe culturală, pornind de la specificul fiecărei țări.
Profilul turistului interesat de circuite culturale
Turismului cultural i se mai spune elitist. Asta pentru că atrage turiștii cu un nivel de educație ridicat și cu interese, preponderent, în domeniul istoriei. „Turistul de circuite are peste 35 de ani, este unul citit și avid de a vedea și de a cunoaște istoria locurilor pe care le vizitează, despre care a citit. El este activ și de obicei vrea ca circuitul pe care și-l alege să-i ofere posibilitatea cunoașterii mai multor țări, civilizații, culturi, într-o perioadă scurtă, în comparație cu o vacanță relaxantă la soare”, explică Maria Goicea, reprezentantul agenției de turism Cocktail Holidays. Turiștii de circuit cultural sunt persoane cu venituri peste medie, foarte bine informaţi şi foarte activi. Ştiu exact unde se duc, pentru că au citit mult despre destinaţie.
În ultimii ani, interesul și numărul acestora a crescut foarte mult, schimbându-se cultura consumatorului și conștientizarea importanței moșternirii culturale privind destinațiile alese.
Cele mai populare circuite culturale din srăinătate
Printre cele mai populare circuite se numără cele în Polonia („O lecție de istorie” – care vizează istoria ţării în cel de-al Doilea Război Mondial, și „Pe urmele lui Chopin” – singurul circuit care include și participarea la un concert din opera compozitorului) și în țările Baltice („Jewels of the Baltic”), potrivit Mariei Goicea. De anul acesta, în oferta turoperatorului se află și circuitul Croația-Muntenegru, care are deja o cerere semnificativă. „Am constatat o cerere din ce în ce mai mare pentru astfel de vacanţe. Și pentru că cei care au vizitat deja Europa ne-au solicitat circuite în țări îndepărtate, ne-am diversificat oferta cu ţări precum Thailanda, Sri Lanka, China şi Maroc, fiecare având o temă specifică”, mai spune ea.
Cât costă astfel de vacanțe, în străinătate
Un pachet de circuit include transport cu avionul, taxe de aeroport, cazare la hoteluri de patru și cinci stele, asistență turistică în limba română, dar și asigurarea storno și medicală, Travel Protection, pentru orice vârstă. Preţul mediu este de aproximativ 900 de euro/persoană. În 2015, pachetul mediu pentru un circuit complet cu toate taxele şi atracţiile turistice incluse a fost de 695 de euro în Europa şi de 1.090 de euro în destinațiile exotice.
Pe urmele scriitorilor, în țară
Iași: Bojdeuca lui Ion Creangă este primul muzeu memorial literar din țară, inaugurat în 1918. Aici prețurile pornesc de la 1 leu de persoană pentru un grup de 12 persoane, 2 lei intrarea pentru pensionari și elevi/studenți și 5 lei pentru adulți.
Neamț: Casa Memorială Ion Creangă. În vechea casă a familiei scriitorului Ion Creangă de la Humulești, din jud. Neamț funcționează Muzeul Memorial „Ion Creangă”. Căsuța din bârne, ridicată de către bunicul său în anul 1830, este compusă din trei încăperi: tinda, camera de locuit și cămara, lipite cu lut pe jos, cu geamuri și uși mici în stilul caselor din acea vreme. Aici taxa de intrare este de 2 lei pentru elevi și studenți, respectiv 4 lei pentru adulți.
Bistrița-Năsăud: Muzeul Național George Coșbuc. Casa a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, în 1840. A devenit muzeu şi casă memorială în 1905, la iniţiativa lui Iuliu Moisil şi este considerat primul muzeu de literatură română de la noi. Aici, taxa de intrare este de 3 lei de persoană.
Vâlcea: Casa Memorială Anton Pann adăpostește expoziția memorială Anton Pann care prezintă piese de mobilier, obiecte decorative, portrete ale unor personalități ale epocii, lucrări muzicale, culegeri de folclor, poezii și povestiri ale scriitorului. Aceasta este cea mai veche clădire din Râmnicu Vâlcea, construită în stil autentic românesc, casa fiind transplantată 37 de metri datorită lucrărilor de modernizare din zonă.
Buzău: Casa Memorială Vasile Voiculescu este locuința în care s-a născut marele poet, prozator și dramaturg român. Aici prețul de intrare pornește de la 1,5 lei și ajunge până la 6 lei.
Bacău: Casa Memorială George Bacovia, declarată monument istoric, situată în Bacău pe strada ce-i poartă numele, expune vizitatorilor săi obiecte de uz personal, piese de mobilier, manuscrise și documente originale ce au aparținut poetului și familiei acestuia.