Amploarea dezastrului
La începutul lunii august, s-a prăbușit speranța pentru cel puțin o lună puternică, după ce Marea Britanie nu a inclus Bulgaria pe lista țărilor sigure (să spunem așa), iar cei care sosesc din această țară sunt supuși unei carantine de 14 zile. În Germania, o altă sursă importantă de turiști străini pentru Bulgaria, au apărut în presă materiale despre nerespectarea măsurilor de protecție în restaurantele din stațiunile bulgare, transmite Dnevnik.
Situația de pe aeroportul din Varna arată că, în luna iulie, numărul total de zboruri (programate și charter) a fost de 1.103 (pentru aceeași lună din 2019 au fost 2.715), ceea ce reprezintă o scădere de 59%. În aceeași lună, numărul total de pasageri este de 103.003 (în iulie 2019 au fost 404.168) sau o scădere de 75% față de anul trecut.
Situația este similară și pe aeroportul din Burgas – numărul total de zboruri este de 1.160 față de 5.229 în iulie 2019, adică o scădere de 78%. Numărul total de pasageri este de 121.092 (pentru aceeași lună în 2019 au fost 838.249), deci o scădere de 86%.
Anulări peste anulări
„Întregul program al englezilor a fost stornat de către toți operatorii din turism. Exista speranța că vor exista zboruri începând cu data de 7 august, dar din cauza creșterii numărului de contaminări în Bulgaria, s-a ajuns în această situație”, a declarat Ivan Groșev, manager al MTS Bulgaria”, una dintre companiile care aduce turiști britanici în parteneriat cu Jet2holiday.
Groșev explică faptul că pentru acest an, deja „pur economic”, nimic nu este profitabil. Motivul este legat de faptul că primul și ultimul zbor către o anumită destinație au în mod obiectiv un curs gol – respectiv la tur și retur. „Dar cu un sezon atât de scurt, nu pot plăti pentru că prețul mediu crește. Dacă sezonul este de 6 luni și aveți două zboruri goale, este una, dar două zboruri goale la 35 de zile e alta”, a adăugat el.
Pe piața germană, cu cât cresc rezervările noi pentru august și septembrie, cu atât cresc şi anulările, spune Groşev, adăugând că refuzurile sunt „cu o idee mai multe” decât rezervările. „Nu este nimic încurajator, declinul va fi undeva între 70-80%”. În acest moment, nu se poate confirma cu date reale entuziasmul Ministerului Turismului din Bulgaria, că în septembrie și octombrie există un interes mare al germanilor de a își petrece vacanța în hotelurile SPA, ce vor fi plătite din fondurile lor de sănătate. Și prin care se va „extinde” sezonul de vară, conform tezei puternic vehiculate de guvernul de la Sofia.
Evaluarea lui Kălin Sutev, reprezentant al unuia dintre cei mai mari tour-operatori germani, DER Touristik Deutschland, care include și compania ITS, este similară. Din cei 125.000 de turiști planificați, în Bulgaria se estimează că vor sosi în mod real 25.000.
„Sperăm ca, în cazul în care nu va exista un incident neplăcut în luna august, vom păstra numărul celor înregistrați până în prezent la prețul reorganizării zborurilor”, a comentat el. Asta va însemna că zborurile vor fi cu aterizări intermediare, pentru a lua turiști de pe traseu. Ceea ce este logic, având în vedere că, potrivit acestuia, nu există o săptămână cu un grad de ocupare mai mare de 40%.
El este unul dintre tour-operatorii care colectează documentele necesare pentru a beneficia de o subvenție de stat pentru zboruri charter de 35 de euro pe loc ocupat, care a fost aprobată târziu, dar e cel puțin valabilă retroactiv de la începutul sezonului estival. O altă problemă este că banii sunt așteptați undeva în toamnă.
Potrivit acestuia, însă, întrebarea importantă este care vor fi rezultatele când, în toamnă, vor începe înregistrările pentru vara viitoare și cum se va prezenta Bulgaria în competiție cu Turcia, Tunisia și alte state. El amintește că, în raport cu acest tip de țări, în prezent Bulgaria este într-o situație confortabilă, iar operatorii din turism abia pot ține echilibrul între rezervările și anulările vacanțelor. De aceea, sectorul așteaptă ca subvenția pentru zborurile charter să fie valabilă și anul viitor. Deocamdată, Comisia Europeană a aprobat-o până la sfârșitul anului 2020, fiind necesară o nouă solicitare și o nouă aprobare pentru următoarele perioade.